Traveling the World

Despre Füssen, orașul de poveste din Bavaria

04/07/2019

Füssen este un oraș din Bavaria, Germania (impresiile din Bavaria le găsiți aici), în districtul Ostallgäu, la 1 kilometru de frontiera cu Austria. Se află la aproximativ două ore distanță de Munchen și la o oră de aeroportul din Memmingen – după cum vă spuneam anterior am zburat cu cursa directă Chișinău-Memmingen, iar de acolo ne-am deplasat la Füssen. Există posibilitatea de a merge cu autobuzul, trenul și, evident, taxi-ul. Distanța parcursă a fost generatoare de primele impresii despre Bavaria, drumul perfect asfaltat deschide imagini extraordinare către munții cu vârfuri albe și câmpiile verzi cu urme de zăpadă și gheață încă. Inițial, eu planificam să îmi iau rochii de primăvară, gândindu-mă că nu va fi mult mai frig decât la noi, fiind luna mai. Totuși, chiar înainte de vacanță, am înțeles că vor fi 12-15 grade maxim, la poale de munte 😀 și am schimbat toate „planurile”, adică hainele 😀 Și bine am făcut, pentru că a fost ușor răcoare 🙂 Adică de pulover și sacou sau jachetă. La soare – bine, dar la umbră friguț și ploile reci.

Füssen m-a cucerit de la prima plimbare prin centrul istoric. E acel gen de oraș cochet, colorat, cu clădiri pitice, mult prea liniștit, romantic, tocmai plictisitor uneori 😀 și cu oameni relaxați, care stau și savurează la terase primele raze mai generoase ale soarelui, cu un cappucino 😀 Da, deși e oraș din Germania, se simte foarte puternic influența Italiei. Chiar veți auzi mulți italieni pe străzi, iar pe cei de la terase îi veți vedea sorbind din cappuccino sau Aperol Spritz, iar de restaurante… practic, fiecare al doilea este italian, cu pizza, pasta, tiramisu și tot ce e tipic. Cumva e și un plus, pentru cei cărora nu le va plăcea mâncarea bavareză sau adoră pe cea italiană. Sunt opțiuni destule.

Deci, iată ce ar fi fain să faci și să descoperi în Fussen:

1.fă o plimbare, mergi fără un plan anume, rătăcește-te 🙂 pe străzile pavate din centrul vechi. Vei avea de admirat atâtea clădiri frumoase, cu istorii separate. Orașul are 700 de ani, așa că poți descoperi biserici mai vechi, clădiri vechi, arhitectura de altădată.

2. vizitează The Museum der Stadt Füssen –  Muzeul Orașului, pentru a vedea colecții impresionante de viori și nu numai, de altfel acest oraș este considerat de sute de ani drept centrul de producere a viorilor.

3. comandă, la o terasă din centrul vechi, un cappuccino, un aperol sau o bere și fii precum localnicii sau, cel puțin, ca turiștii care deja cunosc „regulile” acestui oraș. Dacă prinzi raze de soare, bucură-te din plin de peisajul superb din jurul tău și de liniștea psihologică pe care ți-o oferă locația.

4. admiră/explorează Hohes Schloss – Castelul Înalt. Este în inima centrului vechi și e unul dintre cel mai bine păstrate castele din Bavaria. Inițial a fost tabără militară, iar apoi a servit drept reședință de vară pentru episcopi. În prezent este un obiectiv turistic popular și este și oficiu pentru fiscul de acolo.

5. fă o plimbare prin parcul alăturat Castelului Înalt, pe malul râului Lech, care are apă de culoare albastră-verzuie. De altfel, nicăieri până acum nu am mai văzut asemenea culori la un râu. Plus că, aerul e proaspăt, iar munții sunt chiar aproape.

6. admiră cascada Lech – Lechfall, care se află pe râul Lech. Aceasta e la vreo 20 de minute pe jos de centrul vechi. Cert e că, în ultima zi ne-am pornit spre ea, însă am greșit traseul și am mers multișor, dar nu am mai ajuns 🙂 așa că, mare atenție la indicatoare sau hartă 😀 din imagini am văzut că e uimitoare, dar sper să recuperez data viitoare 😀

7.savurează un prânz sau o cină tipică bavareză – cârnăciori sau porc/rață la cuptor, într-un local specific – gasthaus 🙂 și servește o bere la halbă.

8. mergi într-o saună, fără haine 😀 pentru o experiență germană completă. Desigur că, se poate și-n costum de baie, dar să nu fii prea uimit dacă vei întâlni vreun localnic gol. Mai multe hoteluri din Fussen au și saune.

Iată și 4 localuri pe care ți le recomand cu încredere. Toate sunt în centrul vechi, în apropiere unul de altul, de fapt:

Gasthof Krone. Este unul dintre cele 2 localuri cele mai recomandate în Fussen. Primul e Madame Plusch, care e în imediata apropiere, însă e mic și e foarte solicitat, așa că trebuie să faci rezervare, altfel nu. La Gasthof am ajuns plimbându-ne și am intrat, locuri erau 🙂 și am avut primul prânz copios, adică bavarez – costițe de porc cu varză murată și bere 🙂 

Woaze Gasthof Weizenbrauerei. E, de asemenea, cu bucătărie bavareză. În una dintre seri am avut savurat o bere cu „ceva la bere”, mai exact cârnăciori la tigaie cu cartofi și varză murată. Și o delicioasă înghețată scăldată în sos fierbinte de fructe de pădure. Doamne, ce deliciu! 🙂

Pizzeria San Marco. Pentru că vă ziceam că bucătăria italiană e foarte populară și solicitată acolo. Aici veți mânca un Minestrone delicios, dar și alte bucate italiene gătite ca-n Italia, da 🙂

Ristorante Pizzeria Michelangelo. Au pizza și paste bune, tot ca-n Italia. Și cappuccino – tot 😀

De asemenea, din Füssen puteți merge în satele și orașele din apropiere, ca să admiri peisaje precum din publicitatea de la ciocolata Milka, atât de frumos și pitoresc tot, să tot admiri și să admiri, până obosești și apoi iar. Tot din Füssen, la doar 15 minute, se află termele din Schwangau, unde se relaxau regii bavarezi, dar și impresionantele castele Neuschwanstein și Hohenschwangau – cam tot la aceeași distanță, dar despre acestea capodopere arhitecturale din munți vă voi povesti și arăta în următoarea postare 🙂

Călătorii frumoase să aveți! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *