Food&recipes

Bucătăria arabă

16/08/2015

Am spus că vor urma postări despre deliciile culinare din țările pe care le-am vizitat. Până acum puteți citi povești din bucătăria grecească, italiană și catalană.

Bucătăria arabă întrunește expriențele culinare din Dubai, Emiratele Arabe (decembrie 2014), și Sharm-el-Sheikh, Egipt(ianuarie 2015), deoarece, cu mici diferențe, întâlnim aceleași bucate. Având în vedere că împărtășeșc aceeași cultură, religie și sunt pe aceeași parte de glob, au și aceeași bucătărie.

Acolo, am mâncat diverse tipuri de orez, cușcuș, carne la grătar de pui și miel, cel mai des, porc la ei nu se mănâncă. 

Pastele de vinete, și vinete la grătar, sunt des întâlnite și diverse paste de legume. Celebră e pasta de humus. Însă, niciun fel de mâncare nu e servit fără lipie – pâinea lor tradițională, care e o turtă coaptă pe jăratic.

La capitolul deserturi, în Dubai sunt zeci de tipuri de fructe, majoritatea importate, în Egipt mai mult căpșuni, guave și portocale. Dar ce ține chiar de prăjituri, atunci ei au foarte multe checuri și prăjiturele simple, care se scaldă în sirop de zahăr, așa cum sunt și cele turcești. Fără creme și umpluturi. 

De altfel, toate bucatele au arome accentuate de diverse mirodenii. Orientul are cu ce, la acest capitol, și chiar este o cultură a condimentelor, altfel. Nu doar sare și piper 🙂

Alcool. Cu asta e cam clar. În Dubai, se găsește alcool în localuri sau safari, special pentru turiști, dar per general nu. În Egipt, am stat la hotel, de aceea, erau de toate, dar religia lor și alcoolul nu sunt compatibile. Am încercat un vin în Egipt, la cina pe nisip. Nu, mai bine nu ar propune vinuri… 😀

Ca băutură specifică, e cafeaua arabă, a nu se încurca cu arabica (brand), e din boabe de cafea verzi neprăjite, iar cafeaua e de culoare vierzuie. Gustul e de cafea fără acel sentiment de ars.

Ce ține de bucate și bucătărie, am savurat și cina în deșert în Dubai și cină pe nisip în Sharm. Aceasta chiar e o experiență memorabilă și parcă și bucatele au altă savoare.

Mi-a plăcut bucătăria arabă, pentru că are gust și pentru că e destul de sănătoasă.

araba (1) araba (2) araba (3) araba (4) araba (5) araba (6) araba (7) araba (8) araba (9) araba (10) araba (11) araba (12) araba (13)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *