Traveling the World

Povestea Sultanei Hurrem

26/05/2015

Cine e sultana Hurrem? Ei bine, putem face un pic de istorie, ca mai apoi să zic că povestea ce urmează e despre mine și Sultana Hurrem… sunt eu 🙂

Dar de fapt, Hurrem a fost ucraineanca Roxelana și prima concubină a unui sultan din Imperiul Otoman, care a reușit să devină soție în toată legea și care de altfel, a schimbat istoria turcească. Întreaga istorie depre ea o puteți descoperi aici.

A trecut deja o lună de gând mă bronzam pe plaja caldă din Goyniuk, Kemer. Că asta e meseria timpului să treacă. Este a patra oară când am ajuns în Turcia (Alanya, Belek și Istanbul) și tot de atâtea ori m-am convins că, în pofida faptului că noi considerăm turcii ca absolut străini, alt continent, altă religie, altă cultură, ei sunt extrem de ospitalieri.

Chiar peste drum de hotelul unde era cazată era o piață, specifică, orientală, cu mătăse, bijuterii, eșarfe, fructe și fel de fel de suveniruri și condimente. Am mers într-o seară să facem ceva achiziții pentru a lua acasă și ca de obicei, suvernir, dulciuri și ceva bijuterii, cum altfel. Eu ador cerceiii, iar din Egipt și Turcia, m-am întors cu ceva nou în colecție.

Acolo am făcut cunoștință cu un vânzător de dulciuri și anume de rahat loukum, foarte mult rahat loukum. Ne-a prezentat diverse tipuri și gusturi. Foarte educat a vorbit cu noi și în engleză și în rusă. Ne-a propus să servim cafeaua lor turcească. Prima dată am încercat-o în Istanbul și m-a cucerit. Acum, când ajunsesem în Kemer îi spusesem prietenei că iată păcat că nu au cafea de-a lor în hotel. Ei bine, propunerea a fost tentantă, dar am refuzat zicând că venim pe seară. Noi aveam alte activități. Ei, frații – vânzători în Magazinul Fraților (denumirea originală e în turcă), doi bărbați de peste 40 de ani, foarte educați și amabili, ne-au spus că invitația rămâne valabilă și suntem binevenite. De altfel, pe final de aprilie sezonul încă nu era deschis, iar turiști era foarte puțini.

Am mers la cafea. A doua zi, când deja făcusem bagajul și așteptam transportul spre aeroport. Am servit o cafea extraordinară, aromată, autentică turcească. V-o recomand. Am discutat cu Mehmet despre Moldova și Turcia, despre turiști, despre istorie, munți și locuri de descoperit. M-am convins încă o dată de ospitalitatea  și nivelul lor de educație. Bine, sunt cazuri diferite, peste tot.

h4 

Mie-mi place Turcia și voi mai reveni cu drag la plajele fierbinți, la marea albastră și curată, la munții înalți și frumoși, la oamenii primitori și mâncarea delicioasă.

h5

La final, ne-a uimit. Ne-a invitat după vitrina cu deliciile dulci și a nu a spus nimic. Acolo ne-a dat costumul și a zis că e pentru fotografia de amintire: ” ca Hurrem Sultan”, a zis el.

Faină experiență, vă zic eu. Plus că, așa… prin suprindere și atâta culoare, și atâta fericire de copil.

Ca-n poveste, Povestea Sultanei Hurrem. 😉

Happy end 😛

h h1 h2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *