Viena e un oraș minunat și, cu siguranță, e unul dintre acele orașe în care poți să revii oricând, ori de câte ori ai ocazia, și nu te vei plictisi, ba din contra – de fiecare dată vei descoperi ceva nou. După cum scriam anterior, am ajuns prima dată la Viena, în septembrie 2013, pentru mai puțin de zi, însă atunci am reușit să văd mai toate atracțiile turistice, dar nu savurasem atmosfera, pulsul orașului. În aprilie curent, am avut 3 zile, în care am reușit de toate – și să vizitez, și să savurez. Da, Viena e orașul palatelor, e orașul muzeelor, e orașul cu clădiri impozante cu arhitectură sobră și sofisticată, e orașul operei, al artei, e orașul lui Mozart și Klimt.
Vă las, în acest articol, locurile pe care trebuie să le vedeți și lucrurile pe care trebuie să le faceți, dacă ajungeți la Viena:
Catedrala Sfântul Ștefan și Stephansplatz (piața unde e amplasat Domul). Catedrala este simbolul orașului și este inima Vienei, pentru că acolo e cea mai mare forfotă, cei mai mulți turiști, în apropiere sunt cele mai populate și populare restaurante, dar și alte obiective turistice importante. Este o construcție în stil gotic și romanic, cu o înălțime de 136 de metri. A fost construită în perioada 1137 – 1160. Practic, mereu, catedrala este în reconstrucție, pe porțiuni, pentru că se acordă o atenție deosebită în păstrarea ei. Vizitele pot fi făcute zilnic. Biletul costă 6 euro pentru maturi și 2,50 euro pentru copii până la 14 ani. Catedrala Sfântul Ștefan e primul loc despre care vei auzi/vedea, atunci când te va interesa Viena. Piața Stephansplatz, odată ce ai ajuns la Dom, e locul ideal pentru a merge la pas și a admira catedrala din toate părțile, a face fotografii, dar și pentru a descoperi străzile și clădirile din împrejurimi, multe dintre ele conservate de secole.
Palatul Hofburg. Se află tot acolo, în centrul istoric al Vienei. De la Catedrală poți merge într-o plimbare până la marele palat, care, ani întregi, a găzduit împărații habsburgi. Complexul se întinde pe 240 000 metri pătrați și este împărțit în 18 aripi, 19 curți interioare și 2600 de camere. În prezent, palatul găzduiește birourile președintelui federal, ale miniștrilor și al secretarului de stat al Austriei. Biletele costă între 4,90 euro și 9, 90 euro și includ accesul la apartamentele imperiale, la colecția imperială de argintărie și la Muzeul Sisi.
Biblioteca Națională, Muzeul de Istorie Naturală și Muzeul de Istorie a Artei. O plimbare prin curtea Palatului te va duce la Biblioteca Națională a Austriei, care e găzduită de Hofburg, iar ulterior, la pas (dacă nu vrei să lenevești pe iarba de la palat), te poți îndrepta către cele două muzee „gemene”, grație arhitecturii clădirilor.
Cele două muzee au exterioarele similare și se află unul în fața celuilalt în Piața Maria Theresa. Ambele clădiri au fost construite între anii 1872-1891: Muzeul de Istorie Naturală – unul dintre muzeele importante ale lumii, cu cele mai vechi colecții de artefacte, fiind adunate de peste 250 de ani în urmă, și acoperă o suprafață de 8.700 de metri pătrați. Biletele de acces costă între 5 și 14,50 euro. Tinerii până la 19 ani au acces gratuit.
Muzeul de Istorie a Artei – Muzeul este vizitat de peste 600.000 de oameni anual. Kunsthistorisches Museum a fost deschis în 1891, în același an în care a fost deschis și Naturhistorisches Museum (Muzeul de Istorie Naturală), de către împăratul Franz Joseph al Austriei și Ungariei. Biletele costă între 3,50 euro și 20 euro. Pentru copiii până la 6 ani e gratis.
Rathaus – Primăria Vienei. Impresionează prin stilul neogotic, dar și cu turnul de 98 de metri înălțime, astfel, încât clădirea poate fi văzută de departe. Intrarea este gratuită în Primărie, însă pentru a o vizita este nevoie de programare.
Palatul Schonbrunn. De acest Palat s-ar putea să auzi înainte de Catedrala Sfântul Ștefan sau imediat după, chiar dacă e departe de centrul orașului (circulă tramvaie, metrou și autobuz). Acesta se caracterizează de o frumusețe uimitoare, de un mix între natură și arhitectură, grădini impresionante și o panoramă superbă către oraș. Cel mai probabil că, știți acele fotografii făcute pe un deal, cu un superb castel în spate și cu toată Viena la picioare… da, e Schonbrunn. Adevărat că dealul obosește un pic, dar merită efortul – pentru priveliște și pentru fotografii, clar 😀 Palatul este parte a patrimoniului UNESCO, având în vedere importanța istorică și mobilierul deosebit și valoros. Biletele costă între 10 și 14 euro, în dependență de turul ales, iar pentru copii de până la 6 ani accesul e gratis. Însă, dacă nu doriți, să vă îmbulziți în interior sau nu doriți să descoperiți Palatul, ci vreți să savurați frumusețea grădinilor și a peisajelor pe care le oferă peste Viena, atunci să știți că intrarea în grădini, pe teritoriul palatului e gratuită, fiind un parc „obișnuit” (pentru ei, unde aleargă, se plimbă). Noi am mers dimineață, la ora 8-9 și e timpul perfect, or după ora 9.00 grădinile sunt „asaltate” de turiști și e tare greu să savurezi locul fără grabă.
Grădina Zoologică Schonbrunn. După denumire e clar, e tot acolo 🙂 Intrarea este din două părți, iar una e direct din curtea Palatului Schonbrunn. Este cea mai veche grădină zoologică din lume și printre cele mai moderne și bine amenajate habitate artificiale ale lumii, dar și una dintre cele mai frumoase din Europa. A fost înființată în parcul reședinței de vară a dinastiei habsburgice, devenind publică în 1778. Grădina Zoologică Schönbrunn se află în patrimoniul mondial UNESCO din 1996. Grădina are o „colecție” impresionantă de animale și păsări – tigri, elefanți, lei, urși panda, koala… și chiar și pești, țestoase, mamifere subacvatice. Sunt peste 500 de specii de animale. E o experiență de trăit, mai ales dacă îți plac asemenea plimbări. Biletele costă 20 de euro pentru adulți, iar copiii până la 6 ani au acces gratuit.
Palatul Belvedere. Da, da, încă un palat 🙂 E situat în mijlocul unui parc. Belvedere înseamnă un loc din care se poate vedea frumusețea, iar Palatul Belvedere oferă o priveliște minunată asupra orașului vechi, din grădinile sale. În 1803 a fost făcută, în parcul de la Belvedere, prima grădină alpină din Europa, astăzi sunt peste 4000 de plante originare din Alpi. Domeniul Belvedere are două castele, unul mai mare – construit, între 1720-1722, și un al doilea mai confortabil, construit între 1714-1716. Cele două palate găzduiesc muzee – Muzeul Austriac de Artă Barocă și Galeria Austrică de Artă. Și adevărul e că turiștii (majoritatea) merg acolo cu un scop anume și nu e grădina și nici palatele :D, pentru că, dacă mergi la Schonbrunn, spre exemplu, ar putea fi suficient. Somptuosul Belvedere, pe lângă arhitectură și design, are „ceva-altceva” 🙂 e vorba de faimosul tablou al lui Gustave Klimt – „Der Kuss” (Sărutul). Să vedeți ce cozi și ce nebunie în apropierea acestuia!) Niciun un loc din palat nu e atât de populat și fotografiat. Prețul biletelor începe de la 13 euro.
Muzeul Madamme Tussads. Da, și un alt muzeu :D, dar e o experiență de trăit, mai ales că asemenea muzee sunt doar câteva în lume. Cu siguranță, știți figurinele din ceară – vedete internaționale, politicieni, transformați în statuete de ceară, dar cât se poate de reale. Muzeul e situat în Parcul de distracții – Prater. Biletul de acces în muzeu e 21 de euro pentru adulți și 17 euro pentru copii, cei mici până la 4 ani – gratis.
Casa memorială Mozart. Despre Klimt am menționat mai sus, dar cum să se încheie postarea fără Mozart? De fapt, aproape tot în Viena amintește de cei doi, începând de la aeroport – ciocolate, cafea, suveniruri și tot ce vrei 🙂 Casa e situată pe Domgasse 5, în centrul vechi, și are o suprafață de 1000 metri pătrați. Acolo poți descoperi detalii interesante despre viața, creația și lumea marelui compozitor. Probabil că e și mult mai interesant dacă ești pasionat de operele lui și îi cunoști activitatea. Eu am fost acolo în 2013 și, din păcate, nu am fotografii 🙂 Biletele: adulți – 11 euro, tineri sub 19 ani – 4,50 euro, familie – 24 euro.
Nu, astea nu sunt toate locurile frumoase de vizitat în Viena și nici toate lucrurile de făcut acolo, unele chestii le puteți găsi în articolul despre Curiozitățile din Viena, altele vă las pe voi să le descoperiți și să le trăiți, când ajungeți acolo.
Și da, chiar ieri am citit că Viena a fost desemnat cel mai bun oraş pentru locuit în 2018, în topul The Economist Intelligence Unit, depăşind oraşul australian Melbourne, care a ocupat prima poziţie în ultimii şapte ani. Urcarea pe primul loc a Vienei e generată de numărul scăzut de atacuri teroriste din Occident în acest an, precum şi de rata scăzută a infracţionalităţii. Deși, potrivit altor topuri, Viena, deja de mulți ani, e prima la acest capitol.
În general, Viena e un oraș superb și știu că mulți dintre prietenii mei îl adoră. Nu știu cum e să trăiești, ca un localnic, acolo, însă știu sigur că îmi doresc să mai revin acolo și altădată, măcar și pentru o zi 🙂 Ați fost la Viena, ce v-a plăcut și ce nu?!
Aștept reacții, impresii, sugestii pe Instagram și Facebook sau, mai jos, în comentarii.