Deși s-ar părea că regulile de avion se cunosc oarecum în mod automat și sunt extrem de simple, lucrurile nu stau tocmai așa, și uneori e bine de știut câteva reguli de bază, câteva reguli de etichetă.
Ideea acestui articol a venit după ce, avionul de pe cursa Viena-Chișinău (ultimul meu zbor, din 3 iulie curent) s-a reținut vreo 30 de minute pe aroportul din Viena din cauza unei doamne care a făcut scandal la bordul aeronavei și a refuzat să dea bagajul, care nu mai încăpea sus, deși regulamentul prevedea ca bagajul care nu încape să fie stocat în altă parte și la aterizare pasagerul îl va primi. Până la urma a venit și poliția, bagajul a fost dus, doamna a tăcut, deși 120 de oameni au așteptat ca ea să facă scandal jumătate de oră 🙂 Respectiv am ajuns un pic mai târziu acasă 🙂
Când iei loc sau cobori. De obicei când urci și cobori din avion se face coadă, toți vor cât mai repede să se așeze/să coboare, dar asta nu înseamnă că trebuie să strigăm pentru că nu mai avem răbdare, să călcăm pe cei din față sau să pășim peste vecin pentru a ne lua bagajul din spațiul de sus. Un pic de răbdare și respect, și totul va fi bine 🙂
Atunci când cobori spătarul la scaun. Aceasta este o doză mică de confort de care ai parte în avion, mai ales când ai un zbor lung. Și deși ești în drept să cobori spătarul scaunului, e bine să fii atent. Spre exemplu, nu mai știu unde zburam atunci, după ce obosisem să stau pe verticală am decis să pun capul pe măsuța din față, iar la un moment dat pasagerul din față fără să se asigure a lăsat spătarul :)) Ei bine, am simțit plasticul acela tare și nu e grav, dar e bine să ne asigurăm că nu lovim și nu deranjăm pe nimeni, să vedem dacă nu este vreun pahar sau un laptop acolo. Mai bine să fii respectuos, decât egoist 🙂
Spațiul personal. Cu spațiul personal există multă teorie, în avion e mai simplu – spațiul tău e atât cât permite scaunul, iar mâinile și picioarele tale nu ar trebui să treacă în spațiul vecinului. Fiecare are spațiul său și așa e micuț 🙂
Mersul la baie. Este un lucru absolut normal și aici mă refer la faptul că atunci când mergi dacă trebuie să treci de vecinul tău, este bine să îți ceri scuze dacă îl deranjezi și să îl rogi să îți permită să treci, iar în cazul în care doarme, totuși, ar fi bine să mai aștepți un pic, desigur dacă e posibil.
Mesele. În dependență de zboruri, pot fi și două mese sau mai mult. Aici, de fapt, e relevant să zic de eticheta la masă – să mănânci liniștit și să nu deranjezi vecinii.
Comportamentul. Pentru copii e acceptabil orice fel de comportament în avion, dar pentru maturi – nu. De exemplu, în zborul Istanbul-Bangkok, am stat lângă o doamnă, din Germania – cred, care, practic, nu stătea locului. Majoritatea priveau filme, ascultau muzică, dormeau, iar ea în continuu se ridica de pe scaun, se agita, respira greu și tot așa continuu 🙂 Asta este deranjant, mai ales când durează ore.
Alcool în exces. Unii consumă alcool la bord pentru distracție, alții însă din cauză că le e frică de zboruri. La recentul zbor pe cursa Viena-Riga, un bărbat care stătea în fața mea, timp de o oră jumătate, a consumat 4 sau 5 sticle de șampanie (375 ml) și pe lângă faptul că miroasea foarte tare a alcool, el a devenit activ – a scăpat telefonul sub scaun, se întoarcea să vadă cine e în spate, vorbea tare…
Astea sunt regulile pe care eu le-am depistat în timpul zborurilor, dar am verificat și unele surse și am mai găsit câteva. Potrivit businessinsider.com:
Nu forța oamenii să discute cu tine. Poți porni o discuție, dar dacă vezi că persoana nu e deschisă/interesată – mai bine nu continua, iar dacă vezi că are căști în urechi sau doarme – nici nu încerca.
Poziția în care dormi. Aceasta necesită atenție pentru că dacă ești lângă geam te poți sprijini pe acea parte, dacă ești pe mijloc nu vei putea decât să te lași pe spate și eventual în față, iar dacă ești la margine ar trebui să dormi așa, încât să nu deranjezi pe cei care vor trece pe lângă tine.
Mersul la toaletă. Regula e simplă: Nu sta prea mult timp și nu face dezordine.
Mirosul corpului. În aeroport și avion, neapărat vei sta alături de alți oameni așa că, se recomandă un duș, haine curate și parfumuri echlibrate. Totuși, se cere de evitat parfumul prea puternic – unii oameni sunt alergici.
Grija pentru copii. Maturii care au copii, cât de obosiți nu ar fi, sunt cei care trebuie să supravegheze copiii, iar pasagerii care se simt deranjați de prezența sau acțiunile copiilor, trebuie să se adreseze părinților și nu copiilor.
Și nu faceți scandal!!! 😀 Cam așa stăm la capitolul reguli, dacă aveți ceva de adăugat – o puteți face mai jos. Dacă aveți întrebări sau sugestii pentru viitoare articole, mă găsiți, ca de obicei, pe Facebook și Instagram, dar și pe pagina de blog.
fotografie de pe twototravelandtango.com