La începutului lunii ianuarie curent, la Chișinău a fost deschis un centru medical ca-n Europa. Este vorba despre primul Centru de Dializă lansat în cadrul proiectului de parteneriat public privat pentru servicii de dializă în Republica Moldova, ceea ce a schimbat radical – în sensul bun, viața celor care aveau nevoie de tratament profesionist.
Pentru că este vorba de primul Centru de acest gen de la noi din țară, am decis să vă prezint mai multe lucruri interesante despre activitatea și scopul acestuia:
1. Centrul este amplasat în cadrul Spitalului Clinic Republican și este un centru luminos și spațios, plasat pe 3 nivele, astfel asigurând accesul și încadrarea în terapia de substituţie renală a 200-400 pacienți;
2. scopul Centrului este prestarea serviciilor de dializă la strandarde europene, modernizarea infrastructurii serviciului de dializă și tehnologiilor medicale, reabilitarea centrelor de dializa existente și deschiderea centrelor noi;
3. investiţia pentru renovarea și modernizarea Centrului de Dializă din Cadrul SCR a constituit peste 2 milioane de euro;
4. zecile de aparate de dializă sunt de ultima generaţie, precum în cele mai bune centre de dializă din Europa;
5. staţia de tratare a apei care costă peste 100 de mii de euro;
6. personal medical este calificat și instruit în centre de dializă de peste hotare;
7. în cadrul Centrului este și proiectul „Dializa de vacanță”, ceea ce înseamnă că turiștii, cât și cetățenii care revin acasă pot beneficia de serviciile centrului;
8. mobilă și design modern în culori de bej, gri și verde, iar atmosfera în cadrul centrului – degajată și optimistă;
9. în cadrul Centrului activează și un psiholog;
10. pacienții au mese ajustate conform regimului individual;
11. pacienții care au poliță de asigurare, beneficiază de serviciile centrului în mod gratuit;
12. în primele 5 luni de la deschiderea centrului, peste 10 mii de pacienți dializați au beneficiat de ședințe de dializă.
Precizare: Centrul de Dializă din Chişinău a fost inaugurat la 4 ianuarie 2016, în cadrul proiectului de parteneriat public privat pentru servicii de dializă din R. Moldova. Pentru implementarea proiectului la nivel naţional şi asigurarea cu servicii de dializă de înaltă calitate toţi pacienţii cu insuficienţă renală în stadiul terminal consorţiul german BB-Hämodialyse mbH, reprezentat în R. Moldova de compania BB-Dializa, urmează să investească 15 mln. de euro. De la începutul anului 2016 la Centrul de Dializă din Chişinău au fost făcute peste 10 mii de şedinţe de dializă, beneficiarii fiind sute de pacienți.