Traveling the World

2 zile în Odesa. Curiozități

21/12/2015

Facebook-ul și Instagram-ul au dat clar de înțeles unde mi-am petrecut weekend-ul. 🙂 A fost o călătorie relativ spontană, am aflat de ea cu vreo zece zile înainte. Moș Crăciun a avut grijă să îmi petrec cele două zile libere frumos, activ și, desigur, descoperind o nouă destinație.

Tradițional, pornim de la curiozități. Sincer, inițial, gândeam că despre Odesa mă voi încadra într-o singură postare, dar…nu, nu e posibil.

  • Odesa se află la aproximativ 4 ore de Chișinău;
  • Odesa e cunoscută pentru portul ei gigantic – cel mai mare port din Ucraina;
  • Orașul se află pe 3 mii kilometri de tuneluri subterane din piatră (am avut și o excursie subterană 🙂 dar mai târziu povestim);
  • Pietrișul de sub Odesa e din scoici, în rusă e „rakushka”, în română nu sunt sigură 🙂
  • Odesa este unica regiune din Ucraina cu bucătărie proprie, cu rețete specifice doar zonei;
  • Unicul desert tipic de Odesa se numește „Fontan” și a apărut acum 3 ani;
  • Borșul ucrainesc, salo și usturoiul nu lipsesc în nici un restaurant tradițional. Nici horilka;
  • Strada centrală și cea mai populată din Odesa este Derinbasovskaia, acolo acum e târgul de Crăciun;
  • În Odesa, secole la rând a fost deficit de apă potabilă, din cauza zonei marine;
  • Prețurile de acolo sunt aproximativ ca la noi și chiar un pic mai mici;
  • Shopping (pentru fete) nu am făcut, nu e o destinație de shopping și nu mă refer la prețuri, ci la diversitate;
  • Cea mai prestigioasă zonă maritimă și cu plaje e Arkadia, dar și costă;
  • Cea mai de elită stradă e strada N.Gogol, unde se află și casa scriitorului;
  • În capătul străzii Gogol se află un „grif” – parcă ar fi o panteră cu aripi. Legenda spune că dacă scrii o dorință și i-o pui în gură – se îndeplinește. Aștept 😀
  • Dacă mergi la plajă în Odesa atunci se recomandă un hotel bunicel cu plajă privată, altfel…)
  • Cel mai tare club din Odesa e Ibiza Club, care e deschis în anotimpul cald;
  • În fața administrației locale acum este instalat un brad realizat din bomboane Ferrero Rocher mari;
  • Vizavi de portul maritim se află o scară gigantică cu 192 de trepte. Nu, nu am urcat-o 🙂
  • Foarte mult mi-a plăcut că Odesa e toată din clădiri josuțe colorate și cu arhitectură sofisticată, iar clădirile cu arhitectură veche, care deja cedează timpului, sunt renovate și nu dărâmate;
  • În Odesa circulă tramvaie. Vechi, tare vechi. Și autobuze, și troleibuze.

Știu sigur că am uitat multe să scriu aici, dar am primit un volum enorm de informație că am nevoie de timp să retrăiesc tot, așa că, cred eu, e suficient, mai multe aflați când mergeți încolo. În douză zile am văzut foarte multe și mers mult pe jos, picioarele și cizmele pot confirma 😀

Apropo, de curiozități. O excursie în Odesa, cred că, e accesibilă oricărui buget. Eu am mers încolo cu agenția de turism Panda Tur. Deci un calcul ușor, ar fi cam la o mie de lei, 1200 maxim, cu tot cu suvenire și ciocolate 😀 Pachetul de la agenție a inclus transport, asigurare medicală, cazare la hotel de 4 stele – tare bun hotel!, mic dejun și ghid care ne-a arătat tot orașul și ne-a tot povestit. 

Nu știu când va fi următoarea excursie la Odesa, dar la PandaTur puteți găsi nu doar oferte bune la Odesa, ci și pentru alte destinații, acum ofertele tari sunt la munte. Cele mai bune oferte de excursii și vacanțe le puteți vânpe site-ul Pandatur sau pagina de faceboook. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *