Offline

Povestea Vinului TRIBUNA

18/12/2015

De ceva timp la noi se vorbește tot mai mult de vinuri și consum echilibrat de vinuri de calitate. Și dacă următoarea postare va fi despre cum să fim prieteni ai vinului, această postare am decis să fie dedicată vinului TRIBUNA. 

Înmânând premii personalităților nominalizate de portalul TRIBUNA, am observat că majoritatea acordă o atenție deosebită anume vinului: „TRIBUNA face și vin”; „Nu știam că este așa vin” sau întrebări de genul cine în produce, cum e îmbuteliat, ce conține… Nimic mai simplu!;)

Vinul TRIBUNA 2015 este unul special, produs prin combinarea a trei soiuri de poamă (Cabernet – 30%, Merlot – 30% şi Saperavi – 40%). Strugurii sunt recoltaţi de pe trei mici plantații de lângă orășelul Durlești din municipiul Chișinău. Aceştia au fost adunați și prelucrați manual după vechea metodă aplicată de-a lungul anilor în această localitate. Deja al patrulea an, vinul TRIBUNA este produs de către jurnalistul și scriitorul Igor Volnițchi, împreună cu prietenii săi. În fiecare an, Igor Volnițchi pune la păstrat 100 de litri de vin în butoi de stejar. Acest vin tânăr este de maximă prospețime, iar pentru a simți adevărata lui esență, se recomandă să fie servit la temperatura camerei. Are un buchet suav, bine echilibrat 🙂

Dar, la capitolul îmbuteliat…Hehe, ieri-seară am participat împreună cu colegii la un materclass chiar în redacție. Așa că, rând pe rând am îmbuteliat, manual, sticlele cu vinul TRIBUNA. Apoi, a urmat și decorul 🙂

Așa este Vinul TRIBUNA – produs și îmbuteliat cu pasiune și zâmbete. E bun și nu, nu e comercial, în caz că urma să întrebați 😀

dsc_6118 dsc_6122 dsc_6142 dsc_6149 dsc_6151 dsc_6157 dsc_6160 dsc_6163 dsc_6165 dsc_6167 dsc_6170 dsc_6177 tribuna tribuna1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *