În dimineața din ajunul Paștelui, cînd pe aici mirosea a cozonac și pregătirile de sfîntă sărbătoare erau în toi, eu ajunsesem în Veneția. După un zbor de 2 ore și ceva, am urcat pe un vaporetto chiar de la aeroport pînă în centrul orașului.

Îmi imaginam cum arată acest oraș vechi, în atîtea moduri… Și parcă părea că va exploda curiozitatea pînă ajung. Vaporetto e ca un fel de troleibuz la noi :D, în sens că are vreo 10 stații la care se oprește, dar desigur diferența esențială e că e pe apă. Ceva nemaipomenit. Te deplasezi unde ai nevoie, plus admiri împrejurările care sînt de o frumusețe nemaivăzută. Peste tot apă și unde și unde cîte o insuliță cu 10 case, 100 sau mai multe…

După vreo oră deja nu mai aveam răbdare, călătoria pînă în Piaza San Marco era calculată drept o oră și un sfert. De la distanță am văzut că ne apropiem de o stație unde se vedeau vapoare de croazieră și… gondole, desigur gondole- multe gondole.

De departe am înțeles că da e aici, că era ambuteiaj pe apă, trebuia să găsești loc de parcare :).

Ei, și iată- ne în Piaza San Marco. Cînd am călcat pe pămînt, nu în sens direct, pentru că acolo totul e pavat, am simțit parcă un sentiment, un altfel de sentiment… era cu totul altceva. O privire în sus și… un soare sclipitor și un cer bleu atît de clar.   Era vreo ora 10.

Aici, atîta lume din toată lumea… care se deosebeau prin limbă, care prin înfățișare, care prin port. De peste tot… din Europa, Asia, America, doar…  e cel mai romantic oraș din lume, unul din acele orașe pe care neapărat trebuie văzute într- o viață de om.

Clădirile nu foarte înalte, colorate, vechi și pline de mister, ce păstrează povești de sute de ani. 

Citisem recent două romane în care se tot povestea despre Veneția și se spunea că e un oraș liniștit, vechi, frumos și magic prin aceea că are stradele înguste, că e ideal dacă vrei să scapi de ambuteiaje și de zgomotul automobilelor.

Și, da e adevărat. Acolo mașini nu-s. Acolo doar stradele, pietonale, desigur și străzi de apă. Transportul e asigurat doar de gondole și vaporette, dar perfect. Și, este într-un căpăt al orăselului și o gară de tren de unde poți pleca spre alte orașe ale Italiei.

Într-adevăr are o magie acest oraș, dar cu siguranță nu e liniște. E atît de multă lume. Atît de mulți turiști și multă gălăgie.

Nu departe de stația de unde coborîsem e vestita catedrală din oraș cu picturi originale și care sînt dovada adevăratei arte și tot acolo celebrii porumbei din Piaza San Marco.

Am scotocit prin genți și am ademenit porumbeii cu pîine și brioșe. Sînt extrem de pașnici și prietenoși, urcă pe mîini, umeri și chiar în cap. 🙂 Astă e unul dintre lucrurile memorabile de aici. Și desigur, peisajul de nedescris care include numeroase clădiri cu arhitectură impresionantă și terase mari îmbrăcate în alb și… exact ca în filme, cu muzică clasică. Muzicieni îmbrăcați frumos colorează  atmosfera cu ceea ce pot ei mai bine- muzică!

Da, fantastic!

Apoi, am pornit să vizităm orașul. Peste tot rînduri la gondole. Peste tot îmbulzeală. Și peste tot… aproape la fiecare metru se vînd măști de carnaval, măști specifice venețiene frumoase și desigur, alte chestiuțe reprezentative avînd în vedere circuitul mare de turiști. Și desigur și…. moldoveni care comercializează chestiuțele. Surprinzător și parcă nu, știți și voi de ce… 🙂

Am mers pe jos foarte mult, dar altfel nu ai cum să vezi adevăratele frumuseți ale acestui oraș rupt parcă din povestirile scriitorilor de acum cîteva secole.

Am luat masa într-un ristorante- pizzeria amplasat pe o străduță ce desprindea cîteva clădiri îmbătrînite de timp. 

Meniul nu foarte variat: pizza, pizza, pizza, salată și paste!!! E Italia! 🙂

Desertul a fost gelato (înghețată) delicioasă de căpșună și lămîie. Ideal, faptul că poți face orice combinație vrei!

După care am mers la Grande Canal- cea mai mare „stradă”, canal… pe acolo pe unde circulă vapoare mai mari. Pe acolo pe unde poți trece pe sub „Puntea Suspinelor”, dacă ești cu sufletul pereche. O priveliște pe care nu o poți reda în cuvinte, trebuie să o vezi!

Știam din mai multe surse că vara nu e recomandabil să mergi acolo din cauza mirosului și cred că așa e, pentru că și așa se simte un miros ușor de ape scăldate sute de ani la rînd.

Nu știu cum e orașul seara… cu siguranță o fi avînd farmecul lui, dar dacă e ca și ziua… eu nu l-aș numi cel mai romantic. Deși, pe stradelele îndepărtate de centru, te poți plimba în liniște și cu mare drag. Ajungînd într-o zonă din astea, am înțeles de unde venea acestă descriere. Pe acolo, probabil doar băștinași, oameni rari, străzi înguste, obiecte de arhitectură, multă verdeață, multe  multe balcoane și peste tot geamuri cu obloane, nici nu are cum avînd în vedere zgomotul veșnic care persistă.

Sînt încă atîtea de povestit. Am văzut atît de multe încît a doua zi uitasem aproape tot pentru că deja vizitam alte locuri. Dar tot ok, a trecut fluxul mare de informații și amintire au revenit la locul lor.

Știu, cu siguranță, că aceasta e una dintre cele mai frumoase și memorabile vacanțe din acest an și din întreaga mea viața! Veneția trebuie de văzut! 😉