Offline

Povestea celor 2 prieteni: o fata si un baiat! Partea III

20/10/2012

>> A urmat o noapte lungă aşa cum sunt nopţile, toamna, aşa cum sunt nopţile cînd aştepţi ceva şi nu mai ai rabdăre. Părea o noapte nesfărşită şi totuşi…

Dimineaţa anunţa o zi frumoasă, cel puţin cu soare puternic, vîntul, însa, sufla, era un pic răcoare, dar tocmai perfect pentru a nu petrece o zi de duminică în casă!

Pîna la ora 17 mai era mult, fiecare aştepta întîlnirea şi totuşi, se temeau…se temeau că unul din ei nu ar putea veni… se temeau că ar putea să nu recunoască…se temeau că nu vor avea ce discuta…se temeau că au uitat cum erau, că sunt altfel şi cel mai mult se temeau să nu se schimbe ceva pînă la ora 5 sau nu cumva aceasta să fie ultima lor plimbare.

Gîndurile şi emoţiile erau stranii, dar nu le dădeau linişte! Îi încercau emoţii frumoase, totuşi, pentru că îşi aminteau fiecare atîtea momente… cum mergeau seara şi plimbau, priveau stelele, stăteau pe iarbă, rîdeau pînă la ore tîrzii, mîncau îngheţată, se jucau ca doi copii…ehh..şi încă multe amintiri frumoase…!

Se apropia ora …

Era 16.51. El era deja la Ştefan, privea în jur poate este şi ea, poate să o sune, dar nu, nu e 17… Deşi, el ştia că o aştepta mereu, mereu venea mai devreme… Aşa era obiceiul! 🙂

16.52. În jur multă lume. Îndrăgostiţi. Copii.Gălăgie. Miri şi mirese. Aşa cum e duminica la Ştefan în luna octombrie. Frumos şi viu!

16.53 Că grea e aşteptarea…toţi merg aşa grăbiţi, dar timpul abia se mişcă…

Era emoţionat de-i transpirau mîinile şi picioarele se mişcau ritmic fără oprire, iar sufletu-i tremura… „Şi dacă nu vine?!” se întreba el. Problema nu era că a pierdut timp şi a venit. Problema e că se temea că nu o va vedea…!

Era 16.59. Se face verde pentru pietoni la semafor. Se năpustesc pietonii să traverseze. Parcă o zări şi parcă…nu era sigur că e ea.  Cunoscut mers, parcă… O domnişoară zglobie grăbită, pe tocuri. Mergea mîndră, parcă era ea…Într-o rochie vaporoasă de culoarea portocalei, pantofi negri şi un sacou de aceeaşi culoare, cu o mînă pe geantă, iar cu cealaltă mînă îşi aranja părul jucăuş în bătaia vîntului. Era ea… Ea! 

Îl vede şi se apropie…”Bună!” zise ea. ,”Da e bună” zise el şi zîmbeşte :D. A urmat o îmbrăţişare care iniţial părea formală, dar la atingere a devenit una care adunase atîta dor şi atîta nevoie de a deveni reală.

Ambii simţeau acelaşi lucru. Simţeau că le-a fost dor şi că alături au o persoană mai mult decît dragă.

El îi propuse să meargă undeva, poate un ceai, o cafea, ceva… Ea, însă, îi zise că ar prefera o plimbare în parc. E o zi prea frumoasă ca să o petreci într-o încăpere şi avea o companie prea plăcută ca să stea la o cafea undeva unde trebuie să strigi ca să te auzi.

Au pornit prin parc. Vorbeau lucruri generale. După care, ea îi povestea cum a absolvit şi cum a reuşit să se angajeze. El de altfel de mult absolvise şi muncea de ceva timp. Era independent. 

Şi în tot acest timp îl privea îndelung şi îşi zicea în gînd cît de mult s-a schimbat. 

Şi mai fără să vrea zise… Dar tu eşti altfel, nu ştiu de ce dar… De fapt, era mai matur, mai serios, era un bărbat bine. Şi ce era surprinzător e că renunţase la stilul său de îmbrăcăminte, acum se îmbrăca altfel…se îmbracă exact aşa cum îi povestea ea alte dăţi că ar vrea să fie prietenul sau soţul ei. 

Purta blugi, pantofi negri, cămaşă violet şi un sacou negru stilat… Ea era genul de fată care aprecia, în genere, oamenii care se îmbracă cu gust.

El nu purta cămăşi, nu purta culori cum ar fi violet, albastru, verde… dar acum era altfel!

El, în răspuns, zîmbi şi zise. Am schimbat locul de muncă, am schimbat anumite circumstanţe, s-au schimbat anumiţi oameni şi atîta tot.

Ea, însă, îi zise, tu te-ai schimbat… 

Iar el, privind-o, îi zise, iar tu, nu…eşti aceeaşi fetiţă firavă, care roşeşte frumos în obrăjori, care se îmbracă în rochiţe, care mereu îşi lasă părul să joace în bătaia vîntului şi care are aceleaşi buze mari care mereu sunt puse în valoare de zîmbete sincere.

Ea zîmbeşte şi îi zise, da sunt aşa şi totuşi, s-au schimbat unele lucruri…

Deşi, îi interesa cel mai mult, nici unul dintre ei nu ştia cum să întrebe despre persoana iubită. Era fricăăă, frică de nu se dărîma totul într-o secundă… Şi totuşi trebuia să urmeze ceva, ca să dispară îndoiala şi anumite gînduri…

Va urma, dragii mei!

Aştept comentarii, opinii, propuneri!

😉

Only registered users can comment.

Dă-i un răspuns lui Victoria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *