Offline

Povestea celor 2 prieteni: o fata si un baiat! Partea II

19/10/2012

>>”Salut! Ce faci?”… aşa începea discuţia a nu ştiu cîta oară. A nu ştiu cîta oară, dar de data aceasta atît de diferit, atît de altfel… Nu mai era acel salut cald de altădată şi nici acel salut aşteptat cu nerăbdare,  nu mai avea acea încărcătură emoţională şi nici sigur că va avea şi un răspuns. Era mesajul lui, mesaj trimis după atîta vreme, trecuseră cîteva luni, era toamnă…

“Bună! Sunt bine! Mulţumesc!”, iar după cîteva cuvinte urmează şi… “tu?”.

Nu se mai simţeau acele emoţii. Din ambele părţi se simţea o reţinere parcă, o frică şi o curiozitate. Nu vorbiseră din început de primăvară. Trecuse timp, poate nu mult pentru unii, pentru ei însă mult prea mult… dar bine că nu mai mult!

Şi…aveau emoţii, ca primele dăţi. Tremura fiecare în interiorul său şi le transpira mîinile pe tastatură, iar gîndurile…gîndurile, în genere, interzise!

Alte dăţi, la un simplu “ce faci”, spuneau de fapt ce fac, ce au făcut toată ziua şi ce au de gînd să facă. Acum totul era mai …diplomat şi mai…scurt!

În cîteva secunde, răspunse şi el “şi eu sunt bine. A trecut mult timp…multe s-au schimbat…nu am vorbit de mult…”

Iar ea a comfirmat toate acestea şi a zis că timpul trece destul de repede, mai ales cînd eşti ocupat şi implicat în multe activităţi.

Era noapte tîrziu şi ea continuă… “mai vorbim altădată, eu mă retrag. Mîîne mă trezesc de dimineaţă”.

Era chiar altfel, atunci…înainte nu exista nici un fel de “e tîrziu” , “mîine dimineaţă”. Vorbeau şi glumeau pînă la ore tîrzii, pînă se închideau ochii…

A urmat un noapte bună reciproc şi atît! Fără zîmbete, îmbrăţişări…

Trecură vreo 2 zile, de data aceasta scrie fata… acelaşi salut banal şi spunînd că atunci a ieşit în grabă şi nu au vorbit prea mult. 

Au început să discute despre cît e de frig afară şi şi-au amintit cum în una din nopţile de toamnă tîrzie ninsese şi s-au fugărit prin zăpadă şi s-au bulgărit, după care au urmat alte şi alte amintiri, amintiri de pe vremuri… vremuri bune!

Au discutat şi au glumit şi zîmbit vreo 3 ore şi de fapt, ca altădată, nu au vorbit mai nimic important, dar au petrecut timpul împreună.

În următoare zi scrie el, iarăşi. Deja era mai uşor, mai cald şi mai bine…Era aproape ca altădată, dar aproape… Nici unul dintre ei nu îndrăznea să întrebe pe celălalt cum stă la capitolul dragoste, deşi atunci, înanite filosofau ore la rînd despre asta, despre viitor, despre nuntă, despre cum se vro căsători şi se vor întîlni cu familiile, deşi uneori mai scăpă şi o idee de genul dacă familiile noastre vor fi o familie…şi totuşi…era absur, nu se gîndeau ei sau cel puţin aşa credeau!

Vorbiră o zi, două, trei… vorbeau la general, amintiri, glume, peripeţii de altădată! Dar într-o zi el îi zice, aş vrea să te văd! Vreau să ne vedem, a trecut timp şi cred că ambii ne-am schimbat, cred că am avea ce povesti!

Un răspuns neîntîrziat a comfirmat necesitatea unei întîlniri.

“Deci, mîine,  la ora 17.oo. La Ştefan?!” zise el, iar ea i-a comfirmat că va fi.

Era o altă seară de toamnă, o sîmbătă seara, o seară răcoroasă. De la geam se vedea un cer plin cu stele strălucitoare şi o lună magnifică…

Era seara dinaintea revederii lor…a celor doi prieteni: o fată şi un băiat!

Cred că va continua 😀

Only registered users can comment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *