Aplauzele la aterizarea avionului – un bun subiect de discuție și chiar de ceartă 😀 Unii le acceptă, alții le critică gestul cu mare ardoare. Unii spun că e un obicei primitiv, alții că doar „ai noștri” fac lucrul acesta, unii sunt indiferenți, iar ceilalți sunt dintre cei care aplaudă 🙂
Totuși, gestul dat, deși comentat și dezbătut, e întâlnit nu doar în avioanele care aterizează la noi sau în regiune, ci îl întâlnești și-n statele europene, și-n SUA, și-n Asia – ce-i drept mai rar sau, cel puțin, numărul celor care aplaudă la final nu e unul prea mare sau motivele aplauzelor sunt ușor diferite.
Semnificația acestor aplauze este, însă, una mult mai profundă decât pare la prima vedere și are tangență inclusiv cu istoria, cultura și emoțiile. Am zis să cercetez un pic subiectul ca să înțelegem mai bine care e scopul și rolul acestor aplauze și dacă, în general, să mai aplaudăm în avion sau nu?!
Instinctul
Unul dintre motive, potrivit www.thesun.co.uk, este vorba de instinct. Aterizarea implică mereu un pericol și teamă, astfel că pe parcursul aterizării pasagerii sunt tensionați și, la final, când aplaudă, își degajează emoțiile, stresul. Deci este o reacție la stres. „Când suntem rușinați de propria noastră frică, revenim sub control, dacă facem multă gălăgie împreună și, astfel, lucrurile arată cu totul altfel”, explică Judi James, expert în limbajul corpului.
Finalul show-ului
Un al doilea motiv al aplauzelor este gândul că e finalul zborului, deci finalul show-ului. Potrivit aceleiași surse, zborul este precum un show, pasagerii sunt spectatorii, iar pilotul este în centrul atenției, vorbind la microfon. Aplauzele de final sunt oferite în semn de mulțumire, așa cum se întâmplă și la un spectacol de teatru, un concert etc.
Element cultural
Judi James a menționat că, pentru sursa sus-menționată, că în anii 1980-1990 aplauzele erau foarte frecvente în avioanele britanicilor (și nu doar – aș completa eu), însă acest lucru e mult mai rar în zilele noastre. Și asta se întâmplă din două motive. Primul – acum zborurile sunt mult mai sigure decât în trecut și frica de a călători astfel s-a diminuat. Al doilea – nu mai este cool/„la modă” să aplauzi în avion (acest lucru e valabil și la noi, cel puțin asta am constatat :))) Cică dacă aplauzi te dai de gol că nu prea ai experiență sau că zbori chiar prima dată 😀 Ei și ce?!
Semn că urmează vacanță/distracție. Entuziasm
Aplauzele de final sunt un semn, totodată, că persoanele care au făcut gestul au ajuns într-o destinație de vacanță/distracție. O stewardesă, cu 30 de ani de experiență, a spus pentru www.travelandleisure.com, că atunci când oamenii aterizează undeva pentru business sau revin acasă nu vor aplauda, pe când într-un avion care aterizează într-o destinație de vacanță, de exemplu în Las Vegas, Hawaii – 80% din pasageri vor aplauda, fiind entuziasmați de ceea ce urmează.
Un factor social, economic, politic
Oamenii care călătoresc des sunt mai puțin predispuși să aplaude la final de zbor, iar cei care o fac rar sau zboară pentru prima dată sunt foarte predispuși să o facă. Este o chestie normală – afirmă bloggerul Kara Mulder pentru Travel and Leisure. Aplauzele sunt asociate și celor din diaspora, atunci când aterizează în țara natală , pentru că e o asociere cu patria, părinții, copilăria, or bătutul din palme te învață părinții când încă ești bebeluș – mai afirmă aceasta.
Distracție pentru însoțitorii de bord
Aplauzele la finalul zborului pot fi și o chestie de distracție pentru însoțitorii de bord (evident, dacă mai au chef de așa ceva :D), în unele cazuri ei și fiind cei care inițiază gestul dat. Ce-i drept, nu am văzut niciodată așa ceva 🙂 Totuși, unii însoțitori de bord recunosc faptul că sunt deranjați sau indiferenți la acest gest, or ei asistă la aplauze în fiecare zi și chiar de câteva ori pe zi. Tot ei mai spus că piloții nu au posibilitate să audă aplauzele pasagerilor și, foarte rar, însoțitorii le spun că asta întâmplat la bord după aterizare.
Cam astea ar fi cele mai frecvente motive, însă, cu siguranță, mai sunt și altele. Cert e că aplauzele la finalul zborului sunt un fenomen încă întâlnit și, probabil, va fi și în continuare.
Iată de ce, consider că nu trebuie să ne deranjeze, atâta timp cât fiecare face ce vrea și cum vrea sau își arată emoțiile și mulțumirea așa cum crede că e ok. E alegerea fiecăruia și, de fapt, potrivit experților există trei alegeri, atunci când vine vorba de aceste aplauze: aplauzi și tu, zâmbești și le accepți sau 😀 îți astupi urechile până ieși din avion 🙂
Da, și eu am aplaudat la primele zboruri și nu cred că exista o explicație exactă, ori e o chestie pe care o faci pentru că o fac și alții crezi că asta e ok atunci când zbori. În ultimii ani aplaud, însă, atunci când avionul aterizează după un zbor cu turbulențe (aici cred că e reacție la stres. Slavă Domnului – foarte rar!) – de bucurie că am ajuns cu bine, sau după un zbor de 8-10 ore, când simți marea bucurie și trăiești entuziasmul de a ajunge într-o destinație exotică, după un zbor în care îți părea interminabil, spre exemplu în Thailanda sau Mauritius. De altfel, mai frecvent aleg mijlocul – adică le accept 🙂
Voi cum reacționați la aplauzele de la finalul unui zbor: participați, le acceptați sau le evitați?