Anul trecut pe vremea asta primeam vestea că am fost selectată drept bursieră în cadrul programului pentru jurnaliști – „Journalism for Future Challenges”, organizată de Media Center din cadrul Stockholm School of Economics din Riga. Bucuria a fost extreeeem de mare! Riga nu se regăsea printre dorințele mele, dar …am aplicat și am ajuns să cunosc orașul timp de 3 săptămâni (iunie, august, decembrie).
Am scris atunci, proaspăt, plină de impresii, despre ce mi-a plăcut mult în Riga. Părerea nu mi-am schimbat-o nici după a doua și nici după a treia vizită. Orașul Vechi e magnific, mirosul de mare… mai multe citiți în articol.
Așadar, vă spun ce trebuie să nu ratați când ajungeți în Riga, deși eu nu vă ofer lista completă, iar în dependență de preferințele de călător vă veți face și programul.
Să te plimbi în Centrul Vechi – Old Riga/Vec Riga. Nu e nevoie să faci altceva la acest capitol, pentru că Riga este o adevărată galerie de artă. Mergi și te tot minunezi de arhitectură, culori, decor.
Să ajungi la House of Blackheads. Aceasta se află chiar în „inima” Orașului Vechi și este un simbol. Clădirea originală a fost bombardată de germani în 1948, iar ruinele ei au fost demolate de ruși. Ulterior, în perioada 1995-1999, clădirea a fost reconstruită și astăzi este bine păstrată și e deosebită. Dacă mergi în Riga, nu poți rata acest loc și mai ales să faci o fotografie clădirii.
Să vizitezi biserica Sfântul Petru (la câțiva metri de House of Blackheads). Este un lăcaș luteran și este singura clădire ce a rezitat marelui incendiu ce a distrus Riga în 1350. Turnul bisericii are 20 de metri și oferă una dintre cele mai frumoase panorame ale orașului. Accesul e 9 euro.
Portul. Riga este situată pe râul Daugava, iar asta generează peisaje și mai grozave – poduri, bărci, portul. Poți vizita portul pentru a admira bărcile, a urmări valurile și pescărușii sau, pur și simplu, a respira „aer de mare”. Recomandată este și o cină într-un restaurant în port, pe malul râului… Ceva bun, un pahar de vin și un peisaj frumos. Mai trebuie ceva?!
Parcurile. Atunci când ai timp mult sau ai obosit de prea mult mers, te poți opri într-un parc din Riga. Sunt mai multe, verzi și foarte îngrijite – Vermanes Park, Pilsetals Kanals, Mezapark, Victory Park. Cel mai mult am trecut prin Vermanes Park, care e localizat în inima Centrului Vechi și este străbătut de un afluent al râului Daugava. Cu bicicleta, o carte sau o înghețată – te poți relaxa în liniște.
Muzeele. Dacă ești un fan al muzeelor în călătorii, atunci Riga te va bucura cu foarte multe muzee și deja va trebuie să alegi ce te interesează cel mai mult. Muzeul Național de Artă, Muzeul de Istorie și Navigație, Muzeul Etnografic în Aer Liber, Muzeul de Război, Muzeul Motoarelor, Muzeul Fotografiei și altele. Lista și programul îl găsiți aici.
Să iei masa în Centrul Vechi, la o terasă. Preferabil – cina și preferabil să fie ceva tradițional, plus un cvas sau o bere, care sunt foarte populare. Și să-ți bucuri ochii cu imaginea colorată și originală, ce îmbină clădirile vechi, străzile pavate și turiștii curioși
Să mănânci pește, mult pește. Pește sărat – la dejun, prânz și cină. Pește copt, prăjit, fiert, pește cu diverse sosuri sau cu glazură. Dulce, acrișor, sărat, piperat…de tot felul. Dacă ești în Riga, clar – mânânci pește mult
Să mergi lent pe Alberta Iela (strada Albert) și să admiri clădirile. Zilnic mergeam pe această stradă (hotel – universitate), însă inițial nu știam că e o stradă atât de importantă. Strada Albert este celebră pentru clădirile ei în stil Art Noveau și a fost „botezată” Albert în cinstea fondatorului orașului Riga – Albert de Riga sau Albert de Livonia, care a fondat Riga în 1201.
Să cumperi Balsam – celebra băutură din buruiene, și ciocolate Laima – la fel de cunoscute precum Bucuria la noi, sau/și șprote
Să mergi la mare. Da, vii în Riga, dar dacă dispui de timp, de ce să nu mergi și la mare?! – la Marea Baltică, care este destul de rece chiar și vara Cu trenul, de la Gara Feroviară din Centrul Vechi, veți parcurge cam 30 de minute până la Jurmala. Puteți admira marea, dar și orașul – „perla” Mării Baltice. Am fost și în altă parte, la periferia orașului Riga – la mare.
Shopping. Magazine și mall-uri sunt multe, chiar și în Centrul Vechi le veți găsi. Galleria Riga, Spice, Alfa, Galerija Centrs, Olimpia, Origo și altele. Aveți de unde cumpăra și dacă mai dați de reduceri… ehh, ce bine a fost în august și decembrie
Să mergi cu barca (vara). Aceasta este din lemn, cu o istorie în spate și are un căpitan care conduce călătoria. După ce străbate afluentul, barca merge chiar și pe Daugava – senzația e de nedescris, mai ales că barca e mică, iar apa e atât de multă și râul atât de mare Vederea din barcă spre oraș merită. Călătoria durează o oră, iar biletul costă 18 euro, alte detalii – aici.
Să admiri bradul și Târgul de Crăciun. Primul brad de Crăciun a fost instalat la Riga, în 1510, așa că bradul din Riga are mereu un farmec aparte. Ba chiar – simplu și frumos. Atmosfera e superbă, mai ales că Târgul e amplasat în „inima” istorică a orașului. Riga de Crăciun e minunată…și miroase a vin fiert!
Să vezi orașul de sus. Din câte am înțeles – sunt trei locații de unde poți avea parte de vederi panoramice. Despre prima am scris mai sus – Turnul Bisericii Sfântul Petru – 9 euro. A doua este Hotelul Albert (aici am locuit). La ultimul etaj este amplasat un bar și respectiv de la terasă poți admira Riga. Accesul e liber, însă – evident, consumi ceva Un alt loc hotel care oferă imagini superbe (am înțeles că e și mai și decât de pe Albert) este Radisson Blu Elizavete Hotel, care nu e departe de Albert Hotel și care are câteva etaje mai mult.
Să mergi în alt oraș. Adevărat că vorbim de Riga, dar e oraș să ajungi în alte orașe. Eu am fost în Jurmala (pe cont propriu) și Cesis (în cadrul școlii), dar puteți trece chiar hotarele – Tallin sau Vilnius sunt la câteva ore distanță, doar că e nevoie de mult timp liber…și deja dorință și bani
Să fii student la Stockholm School of Economics. Adevărat că eu am participat în cadrul școlii organizată de Centrul Media de acolo, însă am simțit din plin viața de student – am stat în bancă, am asistat la lecții publice, am discutat cu directorul și am mâncat la cantină, unde am întâlnit și de-ai noștri.
Ordinea nu este stabilită după anumite criterii. Am scris așa cum mi-am amintit și cum mi s-au memorat toate aceste activități. Desigur că, lista încă mai poate continua – să patinezi în aer liber, să savurezi un picnic în parc, să te rătăcești … și altele. Important ca toate experiențele să fie trăite cu zâmbetul pe buze și cu oameni dornici de aventură!
Riga m-a cucerit și a devenit unul dintre orașele mele preferate, de suflet, deși nu se regăsea în topul dorințelor mele. Mai mult decât atât, am avut parte de o experiență frumoasă – nu doar ca turist, ci și ca jurnalist. După Riga, mi-a crescut mult interesul și pentru Stockholm, deși am înțeles că arhitectura e similară Până nu văd – nu cred.
Sper că v-am făcut poftă de Riga și v-am oferit câteva idei ce să faceți acolo!