Traveling the World

Ce să descoperi în Bodrum, în afară de Masouleul din Halicarnas – una dintre cele 7 minuni ale lumii antice

06/09/2019

Acesta e ultimul articol despre vacanța mea în Bodrum, pe care am avut-o în iulie și tot de atunci am început să scriu această postare… dar, da, vine acum, iar după voi scrie despre noile mele aventuri în Italia. Din vacanța din Turcia mai puteți citi impresii și curiozități despre mare și plajele din Bodrum, despre excursia în al doilea cel mai mare oraș antic – Efes și despre vizita la Casa Fecioarei Maria 🙂

Hotelul unde am fost la mare și plajă se afla la aproximativ 20 de minute distanță de orașul Bodrum, în direcția opusă de aeroportul unde am aterizat – Milas Bodrum. Am luat taxiul pentru a merge în oraș, direct la obiectivul principal al excursiei noastre acolo.

Așadar, iată recomandările mele în ceea ce ține de ce poți face, vedea în Bodrum – vechiul oraș grecesc Halikarnassos, având în vedere că eu m-am aflat în oraș doar câteva ore, fiind vorba mai degrabă de o plimbare și nu am explorat tot ce se putea (dar de asta mereu se zice că este și data viitoare :)):

1.Mausoleul din Halicarnas a fost prima stație. După cum vă spuneam, am luat taxi-ul care ne-a dus până la intrarea la muzeu. Masouleul e una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, de asta, dacă vacanța era în Bodrum, am decis să mergem și acolo, or cine știe dacă vor mai fi ocazii de acest fel. Mausoleul din Halicarnas a fost opera arhitecților Pytheos și Satyros și a sculptorilor Scopas și Timotheos. Mausoleul poartă numele guvernatorului local Mausol, care a fost guvernatorul provinciei elenistice Caria pentru care fusese destinat, ca mormânt-templu. Un templu de-a dreptul impunător, mai ales în acele vremuri. E un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime și 33 m lățime, se găsea un suport lung de 33 m, lat de 27 m și înalt de 22 m. Pe acesta se înălța templul funerar propriu-zis, susținut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradițională). Imediat deasupra acoperișului se mai înălța o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era așezată cvadriga. Cu o înălțime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. În secolul al XII-lea d.Ch., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciaților Ioaniți (în sec. XVI) (care, de asemenea, e unul dintre obiectivele turistice recomandate, însă eu nu am fost, dar în imagini arată impresionant). Întreaga istorie despre Mausoleu o găsiți pe wikipedia.org. Astăzi în acel loc nu sunt decât niște pietre – rămășițe, un mic muzeu. Intrarea costă 12 lire turcești (aproximativ 2 euro).

2.Plimbare pietonală prin Bodrum, Masoleul se află în partea de nord a orașului, la circa un kilometru distanță de centru, așa că am mers pe jos spre „inima” Bodrumului. Am admirat casele albe cu albastru, străzile înguste, detaliile vieții cotidiene a localnicilor, florile de la balcoane și pisicile leneșe. Potrivit surselor, edilii orașului admit clădiri cu maximum 2 etaje, pe criterii de uniformitate arhitectonică, totuși mie mi s-au părut că erau și cu 3-4, dar poate greșesc 🙂 În orice caz, orașul chiar are o imagine frumoasă și de aproape și de departe și nicidecum nu vei vedea un bloc cu 10 etaje în mijlocul a 10 căsuțe cu 2 etaje 🙂

3.Admiră Portul, care arată destul de bine și oferă o imagine destul de simpatică orașului – situat și pe apă și pe dealuri/munți. De altfel, mi-a cam amintit de Barcelona, în zona portului, sau mai degrabă de Hersonissos (insula Creta). Fă câteva fotografii și poți lua și o excursie pentru a merge mai departe.

4.Mergi în Grecia. Dacă tot am vorbit mai sus despre port – scriu acum despre excursiile în Grecia. Bodrumul, după cum am mai spus, a fost oraș grecesc și în partea greacă, așa că insula Kos (cu plaje mari, de nisip, și cu sătucuri izolate) – cea mai apropiată, e la doar o oră pe apă, dar sunt și alte insule. Oferte sunt multe, diferite și cu prețuri de pe la 40 de euro. Dacă sunteți dornici de aventuri cât mai multe, rezervați-vă o zi sau câteva ore pentru a merge din Turcia în Grecia. Sună provocator, nu?! 🙂

5.Dă o tură prin bazar, negociază și cumpără ceva. Practic, în partea opusă a portului, vei vedea piața sau bazarul tipic turcesc. Dacă ați ai fost în Turcia, știți cum arată acestea și cum stau lucrurile. Dacă chiar doriți să cumpărați ceva – negociați, insistați până aproape se enervează negustorul, că apoi ori nu vă mai vinde nimic, ori prețul nu mai scade deloc… oricum negociați și reduceri vor fi, chiar considerabile. Pe lângă ceai, cafea sau dulciuri tradiționale, puteți cumpăra haine, încălțăminte și genți – majoritatea „de brand” 😀 

6.Dacă ai timp și dorință, oprește-te la o cafenea de prin apropiere și savurează o cafea sau un ceai local, sau poate un ayran 🙂 respirați aerul de mare și simțiți pulsul orașului. Mi-a părut un oraș destul de calm, comparativ cu alte destinații turistice, și fără mare înghesuială – ceea ce e mare plus, dar probabil pentru că era ziua…

7.Trăiește „viața de noapte” a Bodrumului. Eu nu am făcut-o, dar Bodrumul e cunoscut pentru viața de noapte, multe restaurante și cluburi și distracții până în zori. Dacă sunteți petrecăreți sau într-o companie activă – nu ratați așa ocazie 🙂

8.Shopping la mall. Cu piața ne-am clarificat :D, dar dacă doriți haine și încălțăminte de branduri turcești sau internaționale, atunci mergeți la mall – la Oasis sau Midtown. Cel din urmă e mai departe de centrul orașului, dar e mai bun și e cel mai mare. Acolo găsiți H&M, Mango, Koton, LCWaikiki, DeFacto și altele, și mai scumpe 🙂 S-ar putea să prindeți și reduceri, deja depinde de mărimi, de necesități și de buget 🙂

Cam astea ar fi câteva puncte de bifat în Bodrum, dar, evident că, în dependență de timpul aflării, preferințe și scopuri, mai sunt alte lucruri de făcut și de văzut. Dacă aveți experiențe și recomandări din Bodrum, le aștept în comentarii 🙂 Și întrebările – tot. Atât din Turcia, deocamdată 🙂 Și nu uitați de Instagram, acolo public mai multe foto și impresii din călătorii și nu doar!

P.S. Eu, dacă mai ajung (sper :D) în acea parte a Turciei – Bodrum, Izmir, data viitoare sigur merg în excursie la Terasele Pamukkale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *