Pe rețelele de socializare așa ca iarna aceasta niciodată nu am văzut atâta lume în Egipt. Dar sunt două motive care explică situația: 1. Acum că e pandemie numărul de destinații cu soare și mare pe timp de iarnă e foarte limitat: Egipt, Maldive, Zanzibar… 2. Egipt e cel mai accesibil ca preț și distanță (fiind zbor direct din Chișinău, spre deosebire de celelalte destinații).
Există din acei care stau la dubii și se întreabă dacă e o idee bună și e sigur de mers acum, iarna, în pandemie, acolo?
Iată cele câteva lucruri care clarifică situația:
1. În Egipt mergi prin agenție, or e vorba doar de curse charter și plus acum, în vreme de pandemie, e mai sigur să apelezi la agenție, în caz că se întâmplă ceva. Mai mult, cei de la agenție îți vor da toate instrucțiunile și recomandările necesare, dar și o agenție parteneră în Egipt, care, de asemenea, îți va sta la dispoziție.
2. Asigurarea COVID—. Pe lângă cea medicală care se făcea mereu, acum e și cea pentru COVID. Nu e obligatorie. Și în majoritatea cazurilor nici nu e folosită (dar foarte bine). Dar e pentru siguranță.
3. Testul COVID. În Egipt nu ai acces dacă nu ai test negativ. Îl dai aici la Chișinău cu cateva ore/zeci de ore înainte de călătorie și îl prezinți la intrare pe aeroportul din Egipt cu ștampila umedă și cod QR, în limba engleză. Dacă nu, la intrare în aeroport, vei fi redirectionat și vei face testul pe loc – 30 USD. Clar că e mai bine să-l faci la noi. În cazul în care (surpriză!) e pozitiv, nu mai depui efortul sa faci bagaj, mers pâna acolo…)
4. Banii toți sunt returnati, dacă testul e pozitiv la COVID. Acesta e poate cel mai important punct atunci când planifici vacanța acum. Or, acum nu mai poți fi sigur ce va arată testul tău chiar înainte de vacanță, dar știi sigur că nu pierzi banii dacă nu mai mergi. În caz că e vorba de familie/grup se returnează tuturor, dacă toți refuză să meargă.
5. Măști și dezinfectant. Masca se poartă pe toata durata zborului (la noi în țară știți regulile). Acolo pe loc se poartă în transport și în spații închise. Evident că la dorinta personală poate fi purtată oriunde. Pe teritoriul hotelului nu se poartă de turiști, dar toți angajații le poartă. Soluții dezinfectante se găsesc. Apă cu săpun – tot. Desigur că, pentru zbor și per general e bine sa aveti soluția proprie mereu la indemana ca sa fiți siguri de calitatea dezinfectantului. La intrarea în hotel ne-au fost dezinfectante valizele și încălțămintea. Petrecerile de sărbători au fost interzise de Guvern, pentru a preveni răspândirea virusului.
6. Verificarea actelor pe aeroport. Cine a mai fost în Egipt, cunoaște de această procedura – de neevitat! Femeile până la 35 de ani, indiferent de statut, sunt „reținute”. Timp de vreo oră se verifică documentele tuturor. Chiar dacă au primit viză înainte(eu am avut viză – 80 euro, se face la București). La verificări se cere și pașaportului cuiva care te însoțește: soț, iubit, părinte, soră… Abia apoi primești ștampila și pleci. Eu am mai fost în iarna 2014-2015, atunci am fost și interogată de polițiști…
7. Hotelurile. Sunt diferite)) Ceea ce trebuie să știți e că egiptenii nu prea o au cu curățenia, evident – nu e vorba de toți. Și mult depinde de nivelul pe care îl are hotelul și pe ce pune accent. Alegeți atent, consultați agentul de turism sau prin recomandări… Unele hoteluri au și piscină cu apa caldă, lucru ce poate compensa soarele mai absent. În orice caz, să nu așteptați în Egipt aceleași servicii ca și în Turcia. Nu în toate cazurile. La restaurante servirea acum se face de personal, din motiv că e pandemie.
8. Vremea. Au fost 2 zile de 20-23 grade, cam rece)… apoi am avut 24-26 grade. Destul de bine. Bronzul în Egipt e din acel de ciocolată și „se pune” bine. Apă e călduță, dar despre tipurile de plaje și intrările în apă atrageți atenția când alegeți: cu corali, fără ei etc. Data trecută am prins temperaturi de 26-28 de grade. Așa că poate diferit) doar vorbim de vreme!
9. Prețurile. De la câteva sute până la peste o mie de euro (cred, poate mai mult?!) persoana, pe când în destinații mai exotice doar biletul de avion poate fi în jur de o mie… Așa că, da) Egiptul are oferte pentru fiecare buget.
10. Bacșișul e foarte binevenit și chiar obligatoriu. Câteva monede internaționale schimba mult atitudinea egiptenilor… iar dacă mergeți la piețe locale sau excursii, negociați… ei indică prețuri exagerate și după caz, la cineva câștigă mai mult, la cineva – mai puțin). Dar fiți atenți că ei sunt și foarte insistenți și nu prea te lasă să pleci până nu cumperi ceva.
11. Marea Roșie e superbă. Nu am mai văzut nicăieri o lume subacvatică atât de bogată. Pe cât de mult deșert e la ei, pe atât de superbă e marea.
12. Obiectivele și activitățile turistice. Diving, snorkeling, parasailing, windsurfing etc. Pot fi făcute la unele locații specializate. Iar despre fascinantă lume antică știm cu toții: Piramidele, Sfinxul, Valea Regilor… (sper să ajung și eu vreodată) 🙂
Desigur că, avantaje și dezavantaje poți găsi oriunde, dar e sigur că Egiptul acum e cea mai aproape ca distanță destinație, mai ieftină și de acolo revii odihnit și plin de energie, pregătit pentru o altă perioadă (nu se știe cât) fără călătorii, cu mulți oameni stresati și cu restricții…
Despre (i)responsabilitate. Mulți consideră că este o mare iresponsabilitate sa călătorești acum. Nu le voi da dreptate. Nu înseamnă ca toți cei care nu pleacă nicăieri sunt mega responsabili… sau ca toți cei care au COVID de izolează… sau ca toți cei care călătoresc duc virusul peste tot(în 99% din cazuri se dă test). E doar vorba de alegeri, decizii și responsabilitate personală în orice situație. Oricum, nu am zis-o eu – „nimic nu va mai fi la fel” și „viața merge înainte”) Nu judecați și nu invidiati, călătoriți( cât și unde e posibil)! COVID-ul va fi și va fi, și noi „vom trăi cu el”!
De altfel, acum din Chișinău sunt zboruri directe spre Sharm-el-Sheikh și Hurgada (aici nu am fost).
Mai multe articole despre Egipt – AICI.