Traveling the World

Sinaia. Castelul Peleș și Pelișor

14/05/2019

Ultima noastră stație din „excursia la Brașov”, la început de martie, a fost Sinaia. Iar obiectivele principale au fost Castelele Peleș și Pelișor.

Așadar, iată câteva lucruri de făcut la Sinaia. Nu sunt multe, dar sunt cele pe care am reușit în doar câteva ore.

Mănăstirea Sinaia. Este formată, de fapt, din două biserici – una veche sau prima biserică, și biserica nouă. Mănăstirea Sinaia a fost zidită la 1695 de marele spătar Mihai Cantacuzino, fiul postelnicului Constantin, și numită de Dositei, Patriarhul Ierusalimulul, „Mănăstirea Buceagul”. Numirea de Sinaia a dat-o mănăstirei spătarul Cantacuzino. La început mănăstirea a fost construită astfel încât să adăpostească doisprezece călugări (după modelul Mântuitorului Iisus Hristos care și-a ales doisprezece apostoli), dar cu timpul numărul acestora a crescut, fiind necesară construirea unei alte biserici mai mari și a unor chilii suplimentare. Noile construcții (ceea ce se numește astăzi „curtea nouă”), au fost realizate între anii 1842-1846, potrivit wikipedia.org. Mănăstirea Sinaia, fiind prima construcție în această zonă,  reprezintă și certificatul de naștere al orașului Sinaia, oraș care se va dezvolta mai târziu, după anii 1900. Așa că e un loc neapărat de vizitat, de admirat, de explorat, căci mie mereu îmi pare că fiecare biserică, mănăstire, e altfel, chiar și cele construite în același stil, sunt diferite, dar, evident, frumoase. Intrarea e gratis și cică uneori ar sta un paznic sau cineva la intrare și dacă înțelege că ești turist ar cere vreo 5 RON, să știți că, de fapt, e gratis. Și la poarta mănăstirii sunt mai multe mătușele cu flori care cer să le cumpărați destul de insistent, pentru că au nevoie de bani – asta decideți voi deja 🙂

Castelul Peleș. Pe drumul spre castel veți trece printr-un târ, unde se vând obiecte de artă din lemn, lut etc ., creații handmade, blănuri, suveniruri și, evident, gustări, gen porumb fiert sau copt 🙂 Castelul a fost construit între anii 1873 și 1914, la dorința regelui Carol I al României, ca reședință de vară a regilor României. În prezent, adăpostește Muzeul Național Peleș. Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul s-a tot extins. La forma actuală s-a ajuns abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă și 60 de locuri, plus loja regală. Pe lângă castel au fost construite Pelișorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Uzina Electrică și Vila Șipot. Datorită uzinei electrice proprii, Peleșul a fost primul castel complet electrificat din Europa. Pentru a vizita Castelul puteți opta pentru unul dintre cele două tururi disponibile, primul include doar parterul și costă 30 RON/adult, iar turul complet – parter și etaj – 60 RON.


Castelul Pelișor.  Ridicat între 1899 și 1902 de arhitectul ceh Karel Liman și decorat de artistul vienez Bernhard Ludwig, a devenit, începând cu anul 1903, reședința de vară a principilor moștenitori ai României. Castelul include mai multe încăperi și deține o valoroasă colecție de artă decorativă aparținând Art-Nouveau-ului. La Castelul Pelișor se află și alte lucrări ale Reginei Maria. Intrarea este 20 RON.

Deși, inițial, ne porneam să vedem interiorul Castelului Peleș, acolo, pe loc, am decis că avem nevoie de o pauză, or ziua trecută fusese plină și, pe de altă parte, am zis: „ce mai rămâne pe data viitoare?”. Da, data viitoare vizităm muzeul, adică facem excursie în Castel 🙂 De altfel, nu sunt mare amatoare de muzee, ador peisaje, arhitectură deosebită, culori 🙂

De altfel, vă recomand și terasa din curtea Peleșului. La Bar Regal puteți savura un aromat vin fiert sau suc fierbinte de mere. Tot acolo savurați prăjituri, precum „Regina Maria”, „Castelul Peleș”, „Kremșnit” și altele 🙂 Dacă aveți noroc de puțin soare, e perfect!


Gondola Sinaia. Situată în inima Munților Bucegi și ajungând la cea mai mare altitudine din România – 2050 m, Gondola Sinaia poate fi considerată punctul de tranziție între cer și pămant, între frumos și spectaculos – potrivit site-ului oficial. Nu am urcat, dar mereu este o „dată viitoare”. Prețul pentru o direcție este 20 RON, prețul tur-retur este 35 RON.

O plimbare. Am fost și sunt de părerea că orice oraș, orice destinație, orice loc, poate fi explorat cel mai bine anume pe jos, or așa poți admira împrejurimile, poți să îi iei timp și să te oprește undeva dacă vrei, poți să examinezi cu atenție și poți să îți relaxezi creierul în timp ce-ți obosești picioarele. Cu cât mai mult mers pe jos, cu atât mai bine… nu?!

Deci, da, am încheiat cu postările din Brașov, Sinaia, Bran, Râșnov 🙂 Din excursia la Brașov, puteți citi și Ce poți face la Brașov într-o zi, dar și Castelul Bran. Tunelul Timpului. Cetatea Râșnov.

Călătorii frumoase să aveți!

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Gust de vară în plină iarnă (la munte)☺? . . . #corn #foodporn #foodblogger #food #travelblogger #cristravels #travel

Публикация от Cris (@cristina_gurez)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *