Offline

Vernisajul Vinului „Iarna Revelațiilor Divine” – vinuri și emoții

19/12/2018

Nu am fost la recentele ediții ale Vernisajului Vinului, iar la ediția din 14 decembrie curent am decis absolut spontan să merg și a fost o decizie foarte foarte bună 🙂

Vernisajul Vinului – „Iarna revelațiilor divine!”, ediția a XV-a, a fost evenimentul care mi-a organizat întâlniri „la un pahar de vorbă” cu foarte mulți dintre prietenii mei, colegi și cu acei pe care nu-i văzusem de multă vreme și aveam de discutat. Am făcut multe fotografii, selfie – tot 🙂 Am râs mult. Am făcut noi cunoștințe. Și, desigur că, am descoperit vinuri noi, am degustat câteva tipuri, doar câteva dintre cele câteva sute propuse de cei 65 de producători 🙂 Mi-au plăcut vinurile de la Rădăcini, Minis Terrios, Granovia și spumantul de la Purcari, nici nu le-am reținut pe toate… Am încercat și un divin, cel câștigător, (mai degrabă mirosul :D), căci anul acesta, în premieră, la Vernisaj au fost prezente și divinurile, dar, da, eu nu am fost și nu sunt fana divinurilor… Preferatele mele rămân vinurile albe, seci.

Acest Vernisaj l-aș aprecia mai mult prin prisma emoțiilor și a oamenilor, iar vinul, împreună cu muzica, e cel care a făcut „conexiunea” foarte bună și atmosfera relaxantă. De altfel, starea de bine, sentimentul de relaxare și, desigur, momentele cu „fetele” și nu doar 😀 m-au convins să nu mai ratez nici o ediție pe viitor 🙂

Și despre premii… În urma voturilor, a fost desemnat:

Cel mai bun vin roșu – Negre 2016 de la Fautor Winery.

Cel mai bun spumant – noul Pinot Meunier de la Cricova.

Cel mai bun divin – Speranța XO de la Barza Albă.

Și nu uitați: Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătății, așa că se recomandă vinul bun, cu măsură 🙂

foto: Vernisajul Vinului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *