Offline

Expoziția Da Vinci. Ce poți să vezi acolo

09/02/2016

Nu că aș fi o împătimită a artei și invențiilor, dar îmi place să descopăr lucruri noi și curioase. Expoziția dedicată lui Leonardo da Vinci este una dintre cele curioase așa că mi-am dorit să ajung acolo și parcă mult trebuie unui om care știe ce vrea 🙂  

Cel mai mult mi-a trezit interes faptul că este unica și cea mai extinsă expoziție mobilă dedicată lui Leonardo da Vinci și cuprinde 200 de exponate care deja au călătorit jumătate de glob pământesc. Din momentul creării sale, începând cu 2006, expoziţia a fost admirată de milioane de oameni pe mai multe continente. Ce noroc că a ajuns și la noi!

Da Vinci (1452-1519) a fost pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor. Așa că în cadrul expoziției poți vedea de toate ce-i caracterizează activitatea.

#leonardodavinci #exhibition #invention

A photo posted by Travelgirl (@cristina_gurez) on


Am văzut diverse aparate de zbor, dar și cum arată o parașută atunci, diverse dispozitive de lemn pentru apă, vânt sau aer cu diverse roluri. De asemenea, este bicicleta… de lemn, podul suspendat care se construiește în doar câteva minute și utilizat în timp de război. Deși era adeptul păcii, Da Vinci a trăit în vreme de război așa că a inventat mai multe tipuri de arme și utilaje pentru luptă, care sunt expuse: poduri, arme, gloanțe… A studiat și apele sau știința apelor, așa că acolo găsim un interesant scafandru – arată a extraterestru :), dar și alte rezultate ale lui.

Ziceam mai sus că e și anatomist. Da, el studia intens medicina și studiile sale se regăsesc pe numeroase manuscrise cu desene și concluzii despre oase, mușchi și întregul corp uman. 

La capitolul pictură, sunt expuse mai multe lucrări ale sale, printre care și celebra Monalisa (Monalisa autentică e în continuare la Luvru, Paris, dar și cea de aici arată bine), dar și Omul Vitruvian. Totodată, am aflat multe și despre Da Vinci sculptorul. 

#leonardodavinci #exhibition #art

A photo posted by Travelgirl (@cristina_gurez) on

Unele lucrări sunt expuse, cât și poveștile lor, în format 3D. De exemplu, am aflat povestea picturii „Cina cea de taină”, care imediat după ce a pictat-o a început să se deterioreze. Iar de curând a fost finalizată restaurarea care a durat 20 de ani. 

Ce ține de picturi, ele nu sunt originale pentru a nu risca să fie distruse în timpul transportării și expunerii – ele sunt copii în ulei ale contemporanilor sau imprimeuri în dimensiuni originale. Manuscrisele sunt copii, iar ce ține de invenții unele chiar pot fi atinse și încercate.

Am mers seara după 17, era lume multă de toate vârstele (copiii chiar tare entuziasmați). Biletul costă 100 de lei – maturi, 80 lei – copii, și e o bună ocazie să faci ceva altceva în capitala noastră, să te delectezi cu o doză de curiozități, să vezi cum arată CV-ul unui geniu, să afli date despre Da Vinci (nu prea cred că stă cineva așa și studiază informații despre el :)), să admiri Orașul Ideal în viziunea lui, dar și să faci o fotografie în „camera de probă” cu multe oglinzi 🙂 Eu, ca de obicei, uit să încarc bateria telefonului pe timp de zi așa că după 4 fotografii… :), dar mai bine mergeți și vedeți la Muzeul Național De Istorie.

Orasul Ideal de Leonardo da Vinci #cittaideale #davinci #exhibition

A photo posted by Travelgirl (@cristina_gurez) on

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *