Traveling the World

Cea mai proastă experiență din Egipt

05/01/2015

De obicei, se spun lucrurile bune la început și apoi, răul. Eu voi începe cu partea mai puțin frumoasă pentru că așa a început vacanța în Egipt.

Am zburat la timp tot bine și frumos. Inițial, a fost planificat un avion, dar au decolat două 🙂 la diferență de 10 minute. Așa am și aterizat.

Aeroportul din Sharm el Sheikh nu e foarte mare și nici foarte curat. 🙂 Până aici însă, mă rog. Era rând mare pentru cei care și-au pus vize în aeroport, pentru noi a fost ceva mai simplu. În Egipt, discriminarea persistă. Trist. Femeile necăsătorite solicită viză din timp pentru a putea ajunge acolo. Cele căsătorite și soții respectiv, obțin vizele direct în aeroport.

Ei bine și până aici. Am ajuns la controlul pașapoartelor. Trec eu și îmi caută numele într-o listă în care nu mă găsesc. Așa-zisul reprezentant al agenției de turism responsabile de acolo – Anex Tour a fost chemat, mi-a smuls pașaportul și s-a pornit undeva. Întrebat unde merge cu pașaportul, el a strigat ceva de genul să nu mă amestec. Adică? Îți ia actul tău, în țară străină, și se duce fără zică absolut nimic.

Am așteptat cam vreo oră. Erau cam vreo 20 de femei, chiar și unele căsătorite.Deși preponderent – necăsătorite pentru că ar reprezenta un pericol pentru țara lor.

…un cabinet, teancul cu pașapoarte RM, trei cică reprezentanți ai poliției și verifică nu știu ce securitate. Au chemat pe rând pe fiecare. Întrebau ce lucrezi, cu ce scop în Egipt și alte chestii pe care îi interesau, gen sunteți surori sau nu mai știu. Unele chestii inutile. 🙁 Principalul interogator nu știa nici o limbă străină, alții doi întrebau și îi traduceau. Ăsta, boss-ul, fuma aprig dintr-o țigară într-un birou înghesuit, fără pic de aer, și avea o cană de ceai alături. Scria un cuvânt vreo 2 minute. El nu avea probleme.

Discriminare. Lipsă de respect. Dispreț. Nu știu. Își bat joc de una din principalele lor surse financiare: turismul.

…după vreo oră de interogatoriu a tuturor, ne-au întors la masa de control a pașapoartelor, dar nu au spus nimic, i-am urmat. Acolo s-au adunat vreo 5 de ai lor. Pe unul nu-l văzuseră de multă vreme. S-au pupat, îmbrățișat, au vorbit vreo 5 minute, au râs. După aceasta, doi angajați au împărțit în jumătate teancul de pașapoarte, au pus ștampile și le aruncau după sticla de pe masă fără să se asigure că acesta a ajuns la stăpân. Deja ne-am descurcat noi.

E cea mai proastă experiență a mea în calitate de turist. Cea mai urâtă primire într-o țară străină. E lipsă totală de respect. Și în general atunci nu știu cum aș fi explicat starea și impresiile. Probabil, DEZGUST.

Trezită de la 3 am ajuns în hotel pe la 12 cam, din cauza primirii îndelungate și „prietenoase”.

Apoi, Egiptul e țara unde cu mita se face orice. Absolut. La intrarea îna eroport ți se propune să treci la control fără rînd – 2 persoane/5 USD. Plătești și te trece peste rândul de zeci de oameni. Și când am venit și când am plecat același lucru. Pentru a-ți îndeplini ei o anchetă a ta cu datele personale din pașaport – 5 dolari. Pentru a avea în hotel o cameră mai bună, iar – de la zeci de dolari în sus. Groaznic! Propun direct, cu tupeu… Și mai și afirmă tare: Egiptul nu e democrație!

Deci după urâta experiență din aeroport, am urcat în autocar, dar de aici începe altă poveste… Una frumoasă, poate cea mai frumoasă experință la mare! Dar și despre rele voi mai scrie 😀

P.S. Vacanța a fost asigurată de Moș Crăciunul meu permanent 😛

Only registered users can comment.

  1. Cristina ai mai iesit cindva din Moldova sau iesti prima data??????? Ai stat la coada sau ai dat mita pentru a trece in fata ??? Ti se par intrebari inutile? Da tu stiai in ce tara plecai si ce situatie e acolo? dupa mine tu nu ai mai iesit niciodata never ever ! cat despre multa experienta ……

    1. Slavă Domnului am mai ieșit, dar am fost norocoasă! În rubrica „Călătorii”, poți să te convingi unde am fost și ce experiențe am trăit. Mită nu am dat, dar mi s-a propus 😉 Și am plecat tocmai ca să văd ce țară e și trebuie să știe și ceilalți. Merci pentru feedback!

      1. iti doresc sa mai iesi daca te tine buzunarul… si sa traiesti numai momente frumoase,dar de la caz la caz opiniile sunt diferite si depinde fiecare unde se duce si pentru ce…la o vama se poate intimpla si mai rau…(e dreptul statului sa-si apere tara de nebuni…) dar nu asta e principal x turisti ,important este comportamentul fiecarui cetatean pe teritoriul unei tari straine…,ceia ce la moment lasa de dorit… oare la vama LEUSENI se trateaza mai bine moldovenii ???? uaaaaaaaaaaaaaaau…. acolo daaaaaaaaa,e de comentat…,
        informati-va…

        1. Merci de urări! Asemenea! Important e să se cunoască situația, cel puțin alții vor ști la ce să se aștepte 🙂

          Cu vamele de la noi e mai simplu, le trecem mai des 😉

          1. Mersi,important x toti ce pleaca peste hotare sa le fie clara situatia si sa afle adevarul pur despre tara data…,cit despre vama noastra,ma bucur,in sfirsit au fost fugariti toti flaminzii,care puneau bete’n roate si tineau in rind autobusele din seara pina’n dimineata…(nu dadeai mita nu treceai…,tre priveau ca niste boi,cu saliva pina la urechi…)

    1. sper sa progresam cit in tara,atit si in afara ei .cit mai putine fete pe la rascruci de drumuri… si cit mai mult respect x sine insusi si familie.foamea si lipsurile … au demonstrat inca odata nechibzuinta si usurinta fetelor tinere care se arunca in bratele oricarui barbat … si in Egipt cred ca nu-s putine.asta, cred, este ce-a mai proasta veste x moldova…

Dă-i un răspuns lui Cristina Iatco Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *