Traveling the World

Cheile Bicazului – Lacul Roșu. Poveste de dragoste

22/09/2014

rosu

Când am pornit în aventura de #priNeamț prima destinație care m-a cucerit prin arhitectura naturală au fost anume Cheile Bicazului. Măestria naturii în sculptură e dovadă clară acolo. Înaltele Chei îți taie răsuflarea și privirea când te uiți în sus. Răcoare râulețului care curge undeva pe colo jos îți amintește că tu de fapt, ești acolo jos și … keep calm. Nu cade nici o piatră 🙂 

După ce am devorat cu privirea frumoasele și bătrînele pietre, am mers către cel mai roșu lac din România, sigur, Lacul Roșu. Eu nu credeam că peste Prut sunt așa locuri frumoase, atît de frumoase, așa lac… știu, probabil, unii se vor supăra, dar eu nu cunoșteam.  Acum știu, că pe lângă Como, Lugano și Garda, aș reveni cu mare drag de mai multe ori la Roșu. Și chiar vreau plimbărică cu barca până departeeeee 🙂 

Am admirat, am făcut unele fotografii. Mă repet, dar… fotografiile nu prezintă nici a zecea parte din frumusețea reală a locurilor. 🙂

Și dacă tot am ajuns până acolo, nu am ratat ocazia de a gusta din cozonacul secuiesc – Kürtőskalács. Știu că va veni vreme când îmi va fi poftă de acel deliciu. 😀

Localnicii cunosc și o legendă frumoasă, de unde ar proveni numele de Lacul Roșu. E o poveste de… dragoste. Sigur!

Acum multi ani, traiau o fata si un baiat ce s-au indragostit nebuneste unul de celalalt inca din prima clipa in care s-au vazut. Fata era una dintre cele mai frumoase din zona, iar baiatul oaches si el, era foarte bogat. Parintii baiatului nu au fost de acord cu fata , deoarece aceasta era orfana si locuia la o batranica ce o luase de mila sa aibe grija de ea si de casa. Tinerii indragostiti au incercat in fel si chip sa ii convinga pe parintii baiatului sa le accepte dragostea, dar nu au reusit. Vazand acest lucru si-au luat inima in dinti si au hotarat sa fuga intr-o noapte. Parintii cand au vazut ce s-a intamplat , au aruncat cele mai rele blesteme asupra fetei care a sucit mintile singurului fecior ce il aveau. Furtuni de neimaginat si ploi cum nu s-au mai vazut au intampinat cei doi tineri in drumul lor. Ei s-au adapostit la poalele unui munte ca sa treaca furtuna, dar din pacate o bucata mare de stanca s-a desprins din cauza furtunii si i-a zdrobit in timp ce acestia dormeau imbratisati.In locul acela se spune ca s-a format Lacul Rosu, zis si Lacul Ucigas. Sangele celor doi s-a scurs pe stanci si in lac, inrosind toata apa.

Date Wikipedia: Cheile Bicazului reprezintă o zonă geografică deosebit de pitorească din România situată în partea centrală a Munților Hășmaș, în nord-estul țării în județele Neamț și Harghita.

Cheile au fost formate de râul Bicaz și fac legătura între Transilvania și Moldova.

Zona Cheile Bicazului, cu o lungime de peste 6 km de la Lacul Roșu în amonte până la localitatea Bicazul Ardelean în aval, este străbătută de drumul transcarpatic DN12C care leagă orașele Gheorgheni și Bicaz.

Cheile Bicazului sunt incluse Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș și fac parte din rezervația naturală Cheile Bicazului și Lacul Roșu (2.126,53 ha).

Despre proiect:  5-11 septembrie 2014. Tot ce-a fost de văzut #priNeamt – ediția a III-a a celui mai important eveniment dedicat promovării în mediul online a unui județ din România. Află mai multe detalii pe http://goo.gl/Lw8mzy Organizator: Eventur Bucharest. Powered by Petrom Romania. Parteneri principali: Autoritatea Națională pentru TurismConsiliul Județean NeamțPrimăria Piatra NeamțHotel Bistrița din DurăuBlue Air și Autoboca Rent-a-car.

Cu drag, de #priNeamț 🙂

Only registered users can comment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *