Mijloc de vară. Fierbinţeală. Soare arzător. Zile interminabile şi… emoţii, da emoţii! Fetele noastre să pregăteau de nuntă. După două săptămîni de căutări intenese, rochia era găsită, mai era nevoie doar de unele ajustări şi peste două zile trebuia să fie gata.

Daria îşi găsi şi ea rochie, doar era domnişoara de onoare…

Şi, deci,cu cine vii?!, zise Irina.

Mai văd, poate cu acela care am ieşit zilele trecute că probabil că singură nu  îmi va fi interesant!, zîmbeşte Daria.

Da, daaaa, vezi… , preciză prima.

Fetele îşi luaseră rămas bun şi Daria pleacă spre casă.

Seara, privea în linişte, un film de dragoste. Dintr- o dată îi sună telefonul.

Un număr nou, neînregistrat…

Alo?!, zise Daria mirată.

Bună! Sunt Alexandru. Sunt prietenul lui Andrei, voi cavaler de onoare la nuntă.

Mmmm… bună! Am înţeles deja de unde pînă unde, a spus ea un pic nervoasă.

Alex continuă… Am tot vrut să ne cunoaştem, dar mirii noştri sunt foarte ocupaţi şi mă tem că vom ajunge la nuntă şi mai bine să ne cunoaştem din timp… Ce zici?!

Mdaaa… nu ştiu, poate ar fi mai bine. Că avem şi noi responsabilităţi, zise ea zîmbind uşor.

Şi, deci, ce zici ne vedem mîine sau cînd poţi tu?

Băiatul părea atît de serios şi matur, cu voce caldă şi educat….

E bine mîine după- amiază, zise fata calm.

Ce zici de 18.00 la Arcul de Triumf?!, întrebă el entuziasmat.

E ok. Cum te voi cunoaşte?, întreabă ea.

E simplu. Eu voi fi mai devreme. Te voi aştepta chiar lîngă Arcă. Eu am văzut foto cu tine şi te cunosc.

Mhhh…, a îngăduit. Atunci aşa să fie. 

Merci că ai acceptat. O seară bună!

Mulţumesc! La fel!

Abia de pune receptorul că Daria o şi sună pe Irina să îi spună şi să afle de unde a luat numărul ei şi ceva detalii despre el. 

Şi a aflat cîte ceva despre el, dar despre număr nu a aflat, poate de la Andrei, poate… că nici Irina nu ştie.

Trece noaptea, trece ziua… mari emoţii nu erau că pînă la urmă era vorba de a cunoaşte pe cineva pentru a îndeplini o misiune, nu îşi punea nici un fel de altfel de speranţe şi nici nu s-a gîndit la nimic mai mult. Vroia doar ca nunat prietenei sale să fie una reuşită  şi ea să fie o domnişoară de onoare responsabilă şi probabil cunoscînd şi pe el va fi şi mai bine.

Se îmbracă într-o rochiţă vaporoasă albă, sandale cu toc mic, îşi ia geanta şi porneşte spre locul stabilit.

17.45. El era deja acolo. Îmbrăcat în costum, tocmai venea de la muncă. Aranjat, binedispus şi emoţionat. Se gîndea cum va fi cînd se vor vedea…

17.58. O zăreşte pe ea, atît de feminină, atît de frumoasă, chiar mai frumoasă decît prima dată. Cum decît prima dată?!

Ea se apropie şi îl vede doar pe el aşteptînd şi cînd îşi dă seama…

Bună, zise el! Sunt Alexandru, ştiu că m-ai recunoscut. Zice el şi zîmbeşte uşor.

Ea, imediat, devine  nervoasă.

Deci, tu eşti. Tot aici. Tot tu. A trecut o lună şi ceva… Şi tu ştiai cine sunt. Nu merita să vin. Îmi pare rău că am venit, chiar nu are rost, zise ea în grabă cu mare indignare.

Mdaa… ştiu că poate nu am procedat corect, dar e mai bine aşa decît să, cum s-ar zice, ne fi cunoscut în ziua nunţii prietenilor noştri.

Nu ştiu. Nu mai contează. Eu nu mai vreau. Nici de promisiune nu te-ai ţinut şi te-ai comportat ca un bădăran, deşi acum pari altfel… Îmi pare rău că am venit. Numai bine îţi doresc!

Şi se întoarse furioasă pe aceeaşi cale pe unde a venit. Acum doar se gîndea cum de e posibil să dea exact peste el şi cum să îi spună Irinei că nu mai vrea să îi fie domnişoară de onoare. 

 Va urma! 😉