Offline

Când nu îți place ceea ce faci și decizi că vrei o altă meserie

05/02/2019

Am cunoscut-o, vreo 3 ani în urmă, pe Doina Ionașcu – cea care a deschis o școală anume pentru persoanele dornice de a face primii pași într-o nouă meserie. „Centrul de studii „Spre Succes” – Cursuri de calificare profesională” oferă susținere în obținerea calificării necesare pentru ca, după absolvire, cei care au urmat cursurile să se poată angaja la locul de muncă dorit. „Spre Succes” pregătește specialiști în make-up, manichiură, masaj, coafură, bucătari, patiseri, barmani și alte meserii, profesorii fiind experți cu calificare națională și internațională în domeniile lor de activitate. Și cel mai important e că în decursul a doar câteva luni devii specialist cu certificat aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al RM. 

Și văzând, recent, unele postări despre cursuri, de pe pagina Centrului, mă gândisem cum ar fi dacă nu mi-ar plăcea ceea ce fac și aș alege o altă meserie. Or, de foarte multe ori am primit întrebarea – „Îți place ceea ce faci?”, care, evident, în multe cazuri e urmată de cea – „nu intenționezi să-ți schimbi jobul, meseria?”. Răspunsul meu nu s-a schimbat în cei 7 ani de jurnalism, ba din contra – a devenit și mai sigur. Eu am avut norocul să îmi fac studiile și să ajung să muncesc pe specialitatea aleasă (deși la început nu eram sigură de ceea ce am ales să fac), iar cel mai important – îmi place mult ceea ce fac în fiecare zi și nu, nu mă plictisesc, pentru că jurnalismul, ca și multe alte meserii, presupune să fii mereu activ și să cunoști multe și mulți. Totuși, „nu se știe niciodată”, poate că am să fac altceva peste ani… Cine știe?!..

Mai mult, discutând, zilele trecute, cu o fostă colegă – mi-a spus că nu s-a regăsit în ceea ce a studiat câțiva ani, și chiar dacă are diplomă în economie, se simte foarte fericită acum, în postura de make-up artist, pentru învățarea căreia a avut nevoie de doar câteva luni. Cine, însă, să ne spună fiecăruia din start, dacă am ales meseria potrivită?! Doar experiențele ulterioare.

Revenind la școala menționată mai sus… dacă dorești o doua meserie, o nouă meserie sau vrei să-ți dezvolți un hobby, accesează pagina de Facebook și pagina web a Centrului, scrie-le direct pentru mai multe informații și înscrie-te la cursuri.

Eu vă doresc să găsiți și să faceți doar ceea ce vă place, iar dacă nu place… atunci să fie curajul necesar pentru a schimba situația! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *