Offline

Vinerea, fără carne

09/10/2015

Azi e vineri, azi – fără carne, azi e Meatless Friday. Au trecut deja câteva luni de la lansarea Campaniei Meatless Friday by Lady Like, și deja o săptămână de la Masterclass-ul nr. 2, unde am gătit bucate fără carne.

De această dată, la aceeași locație – Lo Chef, am gătit: tartă de spanac și ricotta, somon în foietaj cu legume înăbușite și tartă de ciocolată și pere. Da, de acord, delicii peste delicii. Dacă aveți nevoie de rețete, mă anunțați sau eventual le pot publica aici pe toate. 🙂 Că, e vineri, și poate vreți inspirație pentru cină.

Ca și data trecută am gătit și ne-am distrat, iar la final am și degustat rezultatul. Din nou, am aflat o mulțime de secrete în ale bucătăriei. Mai ai am atâtea de învățat 🙂 Ce am înțeles eu de la masterclass-uri e că, femeile cu soț și copii chiar au nevoie de inspirație și rețete noi pentru că gătesc foarte des. Pentru unele e mai simplu 😀 Mai devreme sau mai târziu, le voi încerca și acasă.

 Și de această dată am avut un dress-code – haine sau accesorii în culorile toamnei. 

Evenimentul a fost și mai frumos cu Antos – cosmetică naturală, Casa Rinaldi – produse italiene, Avon – cosmetică pentru femei, Detox Delivery – combinații de sucuri pentru detoxifiere, Covrigăria Gusto Pretzel, cosmetologie Medpark, Vinăria Asconi și Atelier de Feminitate – atelier de creație pentru femei.  A fost și tombola cu premii. Eu m-am ales cu un voucher Medpark, urmează să îmi răsfăț tenul, dar despre experiența dată, scriu ulterior.

Așadar, azi iar e vineri, azi gătim și mâncăm fără carne. O zi se poate 🙂 Și dacă vreți să participați la un asemenea Masterclass, aflați că în noiembrie va avea loc nr.3, iar în decembrie – nr.4. Înscrierile –  aici

Vă amintesc că Meatless Friday by Ladylike este o campanie la nivelul Republicii Moldova care face parte din campania globală Meatleas Monday. Este o campanie lansată de blogulLadylike și are drept scop de a reduce consumul de carne prin renunțarea la aceasta pentru cel puțin o zi pe săptămână și anume, vinerea. În fiecare vineri, Ladylike îți propune rețete de gătit fără carne. Campania are și o pagină de facebook, la care te încurajez să dai like și să faci parte din această comunitate – să postezi ce mănânci și unde mănânci fără carne și să vezi ce rețete inedite recomandă alte persoane din comunitate. 

meatless (1)meatless (2)
meatless (3)
meatless (4) meatless (5) meatless (6) meatless (7) meatless (8) meatless (9) meatless (10) meatless (11) meatless (12) meatless (13) meatless (14) meatless (15) meatless (16) meatless (17) meatless (18)

Only registered users can comment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *