Offline

Avia Invest și schimbările de pe Aeroport

12/09/2015

Ieri-seară am mers la Aeroport, adevărat că azi-dimineață – iar, dar scopurile au fost diferite. Am participat la un offline organizat de conducerea Avia Invest, care a demarat un amplu proces de reconstrucție și modernizare a aeroportului. Așa că, noi, bloggerii, am inspectat situația 🙂

Am încălțat ghetele, am pus casca pe cap și cu telefonul în mână, am pornit pe întregul teritoriu al Aeroportului. “Ghidul” nostru a fost nimeni altul decât Petru Jardan, directorul Avia Invest, companie care face investiții de zeci de milioane de euro în infrastructura aeroportului.

Parcarea. Este încă în perioadă de testare și este gratuită. Aceasta a fost realizată după un proiect bine stabilit și din materiale de construcția aduse de peste hotare, pentru că, cele autohtone nu sunt suficient de calitative pentru așa gen de parcare (270 euro/metro pătrat), având în vedere că e cea mai mare parcare supraetajată din Republica Moldova. Parcarea are locuri pentru persoanele cu nevoi speciale, iar unul din angajați e mereu la dispoziție pentru a ajuta. Sistemul de arendare a spațiului, care încă e gratis, se fac e printr-un sistem automatizat, ți se eliberează un card pe care îl păstrezi până scoți automobilul de pe teritoriul parcării. Ce ține de supravegherea video, dacă vă făceați griji, nu mai trebuie, noi am văzut cum are loc supravegherea continuă și că mașinile lăsate acolo chiar nu sunt în pericol.

IMG_20150911_162128

Aeroport mai mare. Lucrările de extindere ale aeroportului au fost finalizate recent, iar acum urmează oferirea unui aspect estetic, conform designului. În câteva luni aeroportul va fi, practic de nerecunoscut, și mult mai spațios. Astfel la ore de vârf, nu va mai fi îmbulzeală și totul va fi foarte bine pus la punct și check-in-urile, și sala de așteptare și verificarea genților, dar și sala unde se așteaptă bagajele. Astfel, terminalul a fost extins cu 3860 m.p., ceea ce înseamnă mărirea capacității de deservire de 2 ori 🙂 De asemenea, numărul ghișeelor va fi mărit de la 12 la 18. E greu să vă explic designul, veți vedea câte ceva pe foto, iar cel mai bine de văzut în realitate 🙂 Extinderea este estimată la 9 milioane euro.

Recent, a fost definitivat noul WC, probabil sună nu știu cum… dar pe un aeroport, acest aspect e unul foarte important. Acesta arată ca în localurile care se respectă, iar oglinzile – tare bune 🙂 Și sala VIP a trecut prin transformare, deși până ieri, nu am mai fost pe acolo. Să tot călătorești.
Înafara clădirii Aeroportului, care rapid capată noi dimensiuni, este un adevărat șantier de care responsabilă se face Avia Invest. Mă veți întreba, probabil, dacă e de bine?! Da, e! Deși se construiesc o mulțime de chestii simultan, aeroportul este operațional, iar la final acesta va fi cu adevărat un aeroport de talie internațională. Iar finalizarea procesului de construcție și reconstrucție prevede piste noi de decolare și aterizare, parcare pentru aeronave, noi sisteme de iluminare și semnalizare. Costurile de reconstrucție a pistei sunt de 15 milioane de euro, iar reconstrucția peronului de aproximativ 10 milioane euro.

IMG_20150911_180157

Acolo, pe loc, am văzut munți de piatră, nisip și pâmânt, de parcă ai impresia că vor construi vreun zgârîie-nori 🙂 De fapt, e vorba de construcție de calitate, portivit directorului, cu materiale aduse din România și Germania, pentru ca noile realizări să fie garantate pe mulți ani înainte.
După ce am mers prin praf, pietriș și drumuri grele, că nu e așa ușoară activitatea de blogger 🙂 am ajuns și la niște șanțuri uriașe. Acum este în derulare proiectul Avia Invest de realizare a unui sistem de drenaj modern, așa cum nu a fost până acum, dar déjà va fi. Sistemul e extrem de costisitor, dar și va fi și de o eficiență maximă. Totodată, toată suprafața betonată va fi reconstruită.

IMG_20150911_184516

Schimbări radicale și care déjà pot fi pipăite sunt cele de la stația de generatoare și transformatoare. Avia Invest a achiziționat utilaj nou, înlocuindu-l astfel pe cel care este încă din perioada sovietică. Eu tare aici nu pricep 🙂 dar vă arăt foto să veți diferența.

În general, pot să vă spun, că Avia Invest face o adevărată “reformă” pe Aeroport, iar după cum arată noul design, riscăm să nu recunoaștem curând ce va fi acolo și cât de frumos va fi. Cred că îmi va fi și mai drag să trec pe acolo cât mai des 😀

IMG_20150911_172525

Apropo, încă o veste tare bună, terasa revine și déjà va fi și mai și. Astfel, amatorii de decolări, aterizări și avioane sau cei care, pur și simplu, stau prin aeroport, vor putea să se delecteze cu vederea de acolo.

Probabil, am folosit cam des “nou”, “modern”, “eficient”, dar acestea sunt cuvintele ce caracterizează acțiunile Avia Invest la moment și probabil, și în timpul apropiat.
Proiectul de investiții și reconstrucție este preconizat să fie finalizat în august 2017, conform contractului. Totuși, directorul Avia Invest declară că lucrările se vor apropia de final în decembrie 2016. Totodată, el ne-a informat că Aeroportul, în 2014, a ajuns la 2,6 milioane de pasageri, cu vreo 800 mii mai mult decât în 2013. Acest fapt determină noi companii aeriene străine să își dorească să opereze curse pe Aeroportul Chișinău, mai ales după modernizare și extindere. Potrivit lui Petru Jardan, în prezent, se duc negocieri referitor la anumite curse din Europa de Vest. Așa că, așteptăm și alte vești bune 🙂

IMG_20150911_173137

Postarea aceasta e scrisă din aeroportul din Kiev, din ce am văzut eu ieri și din designul viitorului aeroport, realizat de Avia Invest, aeroportul nostru va arăta mult mai bine 🙂 Eu abia aștept să merg să inspectez aeroportul atunci când toate lucrările vor fi finalizate.

Și dacă cumva vreți să mă întrebați, nu eu nu am dormit la Aeroport 🙂 am revenit în zori. Pentru mine întâlnirea cu aeroportul e mereu o mare plăcere, chiar dacă e la doar câteva ore distanță!

Despre lucrările și schimbările pe aeroport, voi scrie și ulterior pe blog, pentru că un călător adevărat trebuie să știe de toate 🙂
Călătorii frumoase să aveți!

IMG_20150911_173737
după
IMG_20150911_173929
până
IMG_20150911_180409
după
IMG_20150911_180418
până
IMG_20150911_180521
până
IMG_20150911_180657
după
IMG_20150911_181014
după
IMG_20150911_181035
până

IMG_20150911_161903 IMG_20150911_162128 IMG_20150911_162505 IMG_20150911_163219 IMG_20150911_163558 IMG_20150911_163618 IMG_20150911_164924 IMG_20150911_165215 IMG_20150911_165615 IMG_20150911_170336 IMG_20150911_170507_1 IMG_20150911_171155 IMG_20150911_172122 IMG_20150911_172525 IMG_20150911_172752 IMG_20150911_173137 IMG_20150911_173202 IMG_20150911_174006 IMG_20150911_180157 IMG_20150911_182914 IMG_20150911_184516 IMG_20150911_184641 IMG_20150911_185433 IMG_20150911_190957

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *