După ce v-am scris despre partea mai urâtă și primirea „călduroasă”, demarez seria de postări în care veți cunoaște frumusețea Egiptului. Sunt locuri și lucruri frumoase.
Pornim de la curiozități pentru a ști mai bine cu cine aveți de-a face în caz că ajungeți. Merită de încercat. 🙂
1. Așa deci, civilizația egipteană e de peste 7-8 mii de ani. Aceasta însă, nu înceamnă că Egiptul este o țară supermodernizată, nici pe departe. Ei abia își fac drumurile, ridică clădiri, totul e încă în praf…
2. Noi am fost în Sharm el Sheikh, principalul oraș în ceea ce ține de turism și număr de turiști care vin aici.
Sharm-ul se construiește abia de vreo 30 de ani. E încă un oraș în praf, în construcție. Drumurile abia se pavează.
3. 96% din teritoriul Egiptului sunt deșert – 4 deșerturi, iar 4% – valea Nilului. 98% din populație locuiesc în cele 4% de pământ, iar 2% (beduinii) – în deșert.
4. În turism, egiptencele nu activează. Potrivit religiei lor, ele trebuie să doarmă în fiecare noapte, iar munca în turism nu le permite acest fapt. Așa că, muncesc doar bărbații. Cică femeile sunt în toate celelalte domenii, dar nu le-am văzut.
5. Salariul mediu la ei e de 150-200 dolari. Chiria lunară a unui apartament 150.
6. Veniturile financiare ale Egiptului sunt dintr-un canal de pe Marea Roșie, care aduce zilnic 4 milioane dolari. Din turism. Din petrol. Din agricultură.
7. Burlacii din Egipt sunt cei mai nefericiți. Așa zic ei.
„A fi burlac” e echivalent cu „a fi sărăc”. Pentru a se căsători trebuie să îi ofere miresei un apartament și minim un kilogram de aur.
Sunt burlaci pentru că nu își permit să să căsătorească.
Își pot lua două – trei soții dacă au apartamente și bani pentru fiecare.
8. Vorbesc arabă. 4 tipuri de arabă: gramaticală, populară, beduinească și încă un fel. 😀
9. Sunt două religii principale: musulmană și greco-catolică.
10. Sharm el Sheikh. Există orașul vechi și respectiv piața veche. Acolo sunt diverse produse printre care și tradiționale. La piață, ghidul ne-a avertizat să fim foarte precauți, de exemplu vânzătorii pot cere să facă o fotografie cu tine apoi să te atingă pe diverse părți ale corpului. Sau își pot spune că la ei un anumit produs e un dolar, iar când intri să îți dea un cu totul alt preț. Totodată, cu ei trebuie să negociezi până nu mai cedează. De exemplu: de la 40 usd la 15 usd, de la 3 bucăți de ceva la 10 usd la 5 bucăți, etc. Depinde ce cumperi și de la cine.
11. În această perioadă, fructul de mango e cel mai popular. 2 dolari per kilogram. Totodată, poți gusta și guava. Mie îmi plac. 🙂 Tot 2 dolari. Căpșunile – 1 dolar.
12. Toți merg la școală. De la vârsta de 6 ani – gratis și obligatoriu. 3 ani – clase primare, 3 ani – gimnaziu. Care nu vor să continue studiile…superioare, sunt luați în armată.
13. Beduinii, 2% din populație, locuiesc doar în deșert. Acolo își găsesc mâncare și apă, cu ajutorul cămilelor, care au capacitatea de a găsi oazele din deșert.
14. Denumirea Deșertului Sahara nu e corectă, zic egiptenii. Arabii au dat denumirea. Sahara, de fapt, înseamnă – deșert. Deșertul Sahara – Deșertul Deșert. 😀
15. Mâncare tradițională? A fost la un restaurant, cred că vin cu o postare aparte. Am mâncat ca beduinii – jos în deșert – orezul cu carne, preponderent miel, după care pui și vită. Deserturi foarte dulci apropiate de baclava.
16. Pentru mireasă, anterior, se dădea un număr de cămile, acum – apartament și aur. Cu cât mireasa e mai frumoasă – cu atât mai mult. Frumusețea miresei se apreciază privind doar trei părți ale corpului – ochii, adică frumusețea exterioară, mâinile – capacitatea ei de a munci, gleznele – capacitatea de a face copii. Cu cât e mai groasă glezna cu atât înseamnă că va putea naște mai mulți copii.
17. În Marea Roșie nu se pescuiește. Fructele de mare sunt importate în Egipt, de la Meditereană. Detalii despre mare, în altă postare.
18. Ora Egiptului coincide cu ora Moldovei.
19. Nu au treceri de pietoni și nici semafoare prin oraș.
20. Cămila poate servi drept taxi. Am urcat pe cămilă în Dubai, aici nu a fost tentația, dar am auzit că poți plăti 5 dolari pentru a urca, iar când să cobori – nu te coboară până nu negociază suma pe care o vrea stăpânul cămilei – 15-25 USD.
21. Mita e regină la ei. Peste tot, iar ei recunosc.
22. Egiptul e recunoscător Rusiei, pentru că i-a ajutat în războiul cu Israelul.
23. După taxi nu trebuie să alergi, ele aleargă după tine. 3-5 dolari prin oraș.
24. Brățările, colierele și cerceii din coral natural te uimesc acolo. De mai toate culorile. Ce-i drept și costă. Cam de la 20 USD în sus. Se negociază sigur. 😀
25. Acum, la ei la ora 16.00 e întuneric respectiv până atunci poți face plajă.
Probabil mai sunt multe chestiuțe curioase, eu doar atâtea am memorat. Sper să că au fost interesante și vă vor fi utile.
Urmează partea cea mai frumoasă: Marea Roșie. 🙂
Only registered users can comment.