Când voi crește mare, voi deveni polițistă de… frontieră. Așa se încheia o frumoasă poveste… Nu, de fapt, începea…
Nu cred că am fost vreodată pasionată de militărie sau de activitatea de polițist. Ei, acum lucrurile sau mai schimbat… În bine. 🙂
Mă tot gândeam dacă să merg sau nu, ca să nu fie o zi pierdută… Dar nu a fost. Imposibil așa ceva.
Drumul de o 1.40 a fost tocmai bun pentru introducere în domeniu :), iar la frontieră am ajuns la cinema 10 D. Am ajuns la concluzia că primul thriller moldovenesc este demult și e și real, doar filmat nu a fost… Polițiștii de frontieră ne-au uimit de-a dreptul. Au avut loc trei rețineri cu arme, focuri, câini și transport potrivit, chiar lângă Prut. Așa interesant și așa înspăimântător. E clar, ne-au cucerit.
După aceasta am și condus ATV – ul. Ca prima dată, emoții.
Apoi, am mers și am făcut cunoștințele cu toate armele și dispozitivele pe care le folosesc ei. Iar, apoi show real cu câinii. am văzut cum aceștia depistează infractorii care vor să treacă frontiera ilegal ascunzându-se într-o ladă de lemn, dar și drogurile. Câinii sunt superbi. <3
După care… Welcome to St. Tropez! Ne-am plimbat cu barca Poliției pe apele Prutului. Era rece apa. Cascadoriile șoferului ne-au făcut cunoștință cu temperatura ei. Așa un pic. 😀
Și apoi ce să mai urmeze? Parcă nu ajunge…
A urmat războiul… de sentimente și gloanțe! Eu am tras din două tipuri de pistoale. Le-am încărcat. Nu am prea țintit. Dar ca prima dată… emoțiile au fost pe măsură. 😀
La lansat grenade nu m-am avântat, mă gândeam că ale mele aproape 50 de kg nu vor face față. 😀 Iar, la celelalte arme care păreau ca de război nu mi-au prea permis blugii să mă pun pe jos… Poate mai bine. Am scăpat de vânătăi și dureri de umeri… 😀
După ce a răsunat toată Zagarancea, am avut parte de o ciorbă de pește excepțională. Polițiștii de frontieră pe lângă faptul că arată bine, mai și gătesc bine. 😀
Aventura e una memorabilă cu siguranță.
Despre șeful Poliției de Frontieră. E un om interesant. Își cunoaște bine meseria și o face cu dedicație. A spus că are o echipă extraordinară. Pe mine m-au convins. Dar fără un lider bun, nu poat efi o echipă bună… e clar! Știe multe bancuri bune. Și nu a nu a fost superior nici măcar o secundă. Discuții la direct. Răspunsuri. Exemple. A lansat prima dată ieri, grenade. 🙂
Despre șefa Serviciul de presă. Pe Daniela am cunoscut-o anterior, pe Facebook. Mereu pozitivă și amabilă. Ieri era emoționată, spera să reușească offline-ul. Dar acesta a fost bine organizat. Bravo. Ni s-a confirmat încă o dată deschiderea către jurnaliști și bloggeri. Noi vom apela 🙂
Și ce ziceam eu… că devin polițistă de frontieră?
Da… pentru că ei au nevoie de mai mulți oameni și așa aș ajuta. Pentru că au o meserie interesantă, provocatoare, cu multă adrenalină. Pentru că mereu ești înarmat. 😀 Pentru că vara și noaptea nu dormi. 😀 Pentru că au polițiști frumoși. 😀 Și câini deștepți. Pentru că au o echipă pregătită și cred în ceea ce fac. Și pentru că la ei reforma e continuă… „Reforma nu se poate finisa la un moment dat, reforma e continuă” – Dorin Purice.
Dar, până mai cresc mare…
P.S. Mai multe imagini foto și video vedeți la colegii mei: Aici, aici, aici, aici și aici. 🙂
Only registered users can comment.