Da, știu. Crăciunul a trecut și pe nou, și pe vechi, și sub toate formele. 😀 Dar, dacă să privim azi prin geam am putea să ne gîndim pentru o clipă că sărbătorile abia vin. Cel puțin așa e senzația… 🙂
Cortina d’Ampezzo e un orășel tare drăgălaș. Micuț. Cu istorie bogată. Tipic italian. E situat la poalele Alpilor și acoperit de alba zăpadă și pare rupt ca din poveste, mai ales dacă te plimbi prin tîrgul de Crăciun. Drept că am ajuns acolo pe 31 decembrie, iar la ei era ultima zi de tîrg, că la ei cam gata sărbătorile, imediat după Revelion. 😉
Oricum, decor de poveste, colorat, amplasat pe o stradă largă, pavată, pietonală. Cu multe magazine pe ambele părți, iar la mijloc o mănăstire frumoasă așa cum sînt toate cele din Italia.
Totodată, pluteau arome de ciocolată caldă și vin – brulee/glintwein. 2,50 euro plăcerea. 🙂
Dar, ca de obicei vă arăt niște fotografii ca să înțelegeți mai bine despre ce povestesc. 😉 Așa a fost ultima zi din 2013. Iar, 2014 nu a început mai rău… 🙂