Îmi aminteam zilele astea cu mare drag de vacanța din septembrie în însorita Italie. Și, de faptul că într-o zi puțin ploioase am urcat pe Muntele Sacru, pe unul dintre ei. Voi continua povestirea mea după ce vă ofer ceva detalii generale. 🙂
Munții Sacri (Sacri Monti) ai Piemontului și Lombardiei formează nouă grupuri de capele și alte construcții arhitecturale create în nordul Italiei în secolul șaptesprezece. Acestea sînt dedicate diverselor aspecte ale creștinismului și sînt considerate de o frumusețe extraordinară prin felul în care au fost integrate în peisajul natural, printre dealuri, lacuri și păduri. Totodată, clădirile sînt pictate și sculptate. În 2003, Munții Sacri au fost înscriși în Patrimoniul UNESCO. Modelul Muntelui Sacru a apărut în secolul cincisprezece răspîndindu-se din Italia spre Europa și întreaga lume.
Un Munte Sacru este un complex de stînci de munte sculptate și o serie de capele care prezintă diverse scene din viața lui Hristos, ai Maicii Domnului și a Sfinților, sub formă de sculpture și picture.
Drumul către aceste capele este unul îndelungat și anevoios, care este asemănat cu Via Dolorosa (Drumul Dureros) parcurs de Hristos atunci cînd a dus Crucea. Cei nouă Munți Sacri sînt: Muntele Sacru sau Noul Ierusalim din Varallo (1486) Muntele Sacru al din Alessandria (1589) Muntele Sacru al Sfîntului Francesco Muntele Sacru al lui Rosary din Varese (1598) Muntele Sacru al Fecioarei Binecuvîntate, Oropa din Biella (1617) Muntele Sacru al Fecioarei Binecuvîntate din Ossucio (1635) Muntele Sacru al Trinității Sfinte din Verbano-Cusio-Ossola (1591) Muntele Sacru și Calvarul din Verbano-Cusio-Ossola (1657) Muntele Sacru al Belmontului din Torino (1712) Eu am urcat pe Muntele Sacru al Fecioarei Binecuvîntate din Ossucio (1635), zona Como, acolo unde mi-am umplut un album de amintiri frumoase frumoase și pline de aer proaspăt. 🙂 Am locuit vreo trei zile la poalele misteriosului munte și pentru că mai tot timpul frumos a fost ocupat cu mult mers 🙂 peste tot și vizitat tot ce se putea în zona Lacului Como (oricum mai sînt multe), am profitat de vremea schimbătoare, pe alocuri ploioasă și am mers pe munte. N-a fost ușor.
Și, cînd am citit care e de fapt, menirea acestui drum anevoios am realizat că nu e chiar așa greu.
Ce-i drept catedrala e situată destul de sus și este ceva de mers. Iar, pînă la catedrală sînt din loc în loc capele cu picturi, sculpturi și chiar construcții în care poți mai mult momente din viața lui Isus Hristos. Statuietele și decorul redau atît de bine tot încît pătrunzi în starea liniștii și nu faci altceva decît să te minunezi. Scări sculptate în piatră și o caleeee lungă.
Totuși, curiozitatea de a descoperi o nouă capelă te fugărește. 🙂 Eu nu mai văzusem așa ceva și cine știe…
Mi-a plăcut. Iar, dacă te întorceai vedeai Lacul Como în toată splendoarea și toate orășelele italiene care „cresc” pe malurile frumosului lac.
Atîta energie oferă acel loc și atîta aer proaspăt că simți că ești otrăvit… de frumos! Pe la jumate de munte este Catedrala Sfintei Fecioare, catolică, unde se fac slujbe duminica și de sărbători. Aceasta este deschisă spre vizită de la 9.00 la 19.00. Acolo dacă și ajung ajung turiști. Sătucul de la poalele munților e unul micuț, iar biserici acolo mai sînt încă minim patru. Așa că acolo… am văzut doar doi oameni. Plus că, locuințele sînt mult mai jos.
Zona e extraordinară, nici fotografii nu am făcut foarte multe fiind vrăjiți de împrejurimi pentru că atunci cînd mergi undeva e cu mult mai important, mai frumos și mai prețios ceea ce reții tu și nu ce arăți altora prin fotografii, zic eu… 🙂 Totuși, vă arăt cîte ceva, nici jumătate din ce am văzut și am simțit, dar sper că vă motivez să mergeți acolo și chiar să vă reușească. Eu aștept fotografiile și impresiile voastre. 😉
