Într-una din însoritele zile ale lui septembrie am trecut hotarele dintre Italia și Elveția. Cu trenul. Nici nu am realizat cînd am trecut dintr-o țară în alta. Cert, că munții erau aceeași – bătrînii Alpii.
Lugano este cel mai important oraș din cantonul Ticino și totdată, al treilea centru financiar ca mărime din Elveția. Majoritatea populației vorbește italiana și totodată, sînt promovate valorile a două culturi – elvețiană și italiană.
În oraș sînt în jur de 300 de bănci și populația e de 30 de mii. Acesta fiind și subiect de glumă pentru ei.
Orașul dispune de peisaje indescriptibile. Combinație între Munții Alpi și Lacul Lugano, pe malul căruia e situat orașul.
Este și una dintre cele mai atractive destinații turistice, cu arhitectură impresionantă și peisaje naturale de lux. 🙂
Înainte de a vizita orașul am citit ceva info. Și, am aflat că acolo oamenii nu plătesc impozite datorită cazinoului Casino Lugano, care întreține întregul oraș, de fapt. 🙂 Iată așa. Am tot căutat cu ochii casinoul. L-am zărit de la distanță. Foto nu am făcut. 🙂 Și, sînt și multe alte locuri unde se distrează și turiștii și localnicii. Cel puțin așa indică toate ghidurile despre orășel.
Lugano e un oraș de oameni bogați, bine – îmbrăcați și cu prețuri mari și cu foarte mulți turiști. Nu e de mirare. În centrul orașului, miroase a ciocolată. 🙂 Un capuccino costă 3.5 euro. O cafea de la 2.5 euro în sus. Un ceai cam la 3 euro. Mîncarea e, desigur, cu prețuri mai mari. 🙂 Doar e Lugano.
E frumos. E Lugano. E Elveția. Și nu chiar. E, totuși o Italie contopită și transformată. Oricum se observă diferențe prin localuri și comportamentul oamenilor. Deși,limba italiană persistă, însă nu și euro. Acceptă și euro, dar pledează pentru franci.
Un oraș cu frumos, pitoresc și cuceritor. Lugano!
Vreau sa vizitez si eu Lugano.Pornesc de la Firenze cu masina.Voi sta doua zile ca sa vizitez si imprejurimile daca va fi timp suficient si mai ales,timp frumos.Multumesc pentru informatii.Imi vor fi utile
sper mult să îți placă și să-ți fie informațiile utile! Chiar e un oraș drăguț! Călătorie frumoasă!
Sunt in Lugano! Ce imi sugerezi sa fac? Sa vizitez?