Nu e nici melancolie, nu e vorba nici de confindențe… e pur și simplu o stare. Au trecut 4 ani. Ani în care am fost studentă și în care s-au schimbat atîtea. Acum scriind mă gîndesc, 4 ani!… ei 4 ani nici nu mai țin minte cum au trecut. Deși, au fost ani suficient de simpli și de complicați pe alocuri, destul de independenți, de plini de evenimente și desigur, frumoși, mult prea frumoși, că doar… știți voi cum e studenția.

Acum cînd privesc în urmă, văd o adolescentă de 17 ani care venise în capitală cu o școală medie absolvită, dornică de a-și consolida cunoștințele, de a absorbi informații noi, de a cunoaște oameni noi și de a-și continua misiunea- cea de a învăța și a deveni persoana de care părinții să se mîndrească pentru că asta probabil e unica modalitate de a le arăta recunoștința care oricum nu va fi nicicînd suficientă pentru cît efort au depus ei.

Dacă aș începe cu începutul 🙂 și aș tot continua, cred că aș scrie în doar cîteva ore un roman :D, de aceea nu voi scrie despre tot.

Am văzut cum e viața de cămin, căci cum altfel să fii student veritabil?! Am găsit prieteni noi, i-am păstrat și pe cei vechi. Fiecare are locușorul lui. 😉

Am învățat. Dar… de fapt, m-am dezvățat. 😀 În școală învățam de două trei ori mai mult. Plus că rezolvam probleme de geometrie, fizică și chimie.

Iar aici… doar limbi, istorie și comunicare. Ce să mai… jurnalism!!! De fapt, disciplinele pe care le prefer eu, departe de științele exacte pe care le învățam pentru a nu-mi strica notele…

(fotografie din anul 0 (BAC))

Deși, în momentul în care am depus actele credeam că locul meu e altundeva. Mai tîrziu am înțeles că sînt la locul potrivit, acolo unde mă regăsesc eu cel mai bine. Și, anume la universitate am devenit omul de azi: curajos, direct, liber, care crede în sine și e optimist. Nebun cîteodată, dar cum altfel. 😀

Nu am strălucit, nu cu 10 pe linie, cu 10  pe alocuri, dar ce mai contează. Am reușit din anul doi să și învăț să și lucrez, ca acum să am în spate deja ceva experiență.

Uneori a fost greu și cel mai rău în studenția asta e că uneori, mai ales cînd ți-i rău și greu, că ai vrea părinții alături, dar nu-s și tu ești singur. Partea bună e că ești independent. Înveți să alegi și să decizi.

Acum, însă, nu știu… mi-amintesc doar momentele bune, pline de zîmbete și de mîndrie.

Cel mai frumos moment din studenția mea este și rămîne Premiul „Bursa de Merit”(http://kristinagurez.wordpress.com/2012/12/24/cei-mai-buni-studenti-ai-tarii-premiati/), care e un rezultat al eforturilor mele și mîndrie pentru părinții mei. Știu asta. Mi-au spus. 🙂

Și, sînt fericită că am studiat la buget și că am fost admisă la masterat, tot la buget. Așa că… studenția continuă, doar că acum e mai matură, mai tîrzie și mai calmă, poate, cine știe…

Iar cel mai emoționant  moment din toți aceșți 4 ani a fost… absolvirea. Cel mai emoționant. Și, cel care a notat un happy happy end cu rezultate bune (nu doar în diplomă, dar și în ceea ce ține de dezvoltarea personală)! 😉