Mass – media de la noi şi nu numai, este în continuă schimbare. Mă voi referi la presa on- line, în care se observă tot mai accentuat noile tendinţe şi anume, titluri manipulatoare prin diverse formulări, ştiri din zvonuri, ştiri de pe reţelele de socializare şi mai nou materiale informative în care surse sunt bloggerii.
Ce să zic, în 3 ani de facultate, am învăţat jurnalism, jurnalism clasic, în care toate cele menţionate mai sus sunt devieri de la normă şi nu ar trebui acceptate.
Apoi, fiecare material trebuie să includă minim 2 surse, 2 opinii diferite şi nicidecum din acelaşi mediu.
De asemenea, informaţiile trebuie să fie veridice, bazate pe dovezi. Informaţiile trebuie să fie obiective şi echidistante şi desigur, aceasta înseamnă că şi corecte.
Şi iată am tot citit azi nişte ştiri pe mai multe siteuri, nu intru în subiect, nu asta vreau să expun, şi mă întreb:
De cînd mass- media se informează din blogosferă?! Şi, de ce?
Este bloggingul o parte a jurnalismului on- line, dar acesta e departe de jurnalismul clasic.
Blogging/ blogger/ blog…
Blogul este, de fapt, un jurnal personal public, în care proprietarul postează absolut tot ce crede şi ce îi trece prin cap şi desigur, aceste articole sunt subiective.
Bloggerul e persoana care deţine un blog, iar bloggingul e activitatea acelei persoane.
Sunt sute şi mii de bloguri, mulţi avem bloguri şi scriem fiecare ce vrem noi…
Dar, mass- media e altceva, e acel ceva care ar trebui să informeze corect şi să nu uite că o opinie fără a fi lîngă o altă opinie e doar o formă de manipulare şi atît, şi… nici vorbă de informare, e vorba de dezinformare.
Şi încă, blogurile nu pot fi surse pentru presă, pentru că în blogging nu există norme, nu există un cod deontologic, nu există reguli şi de cele mai multe ori nici dovezi asupra unui fapt … există cel care scrie şi restul care citesc.
Iar cei ce citesc vor cred vor nu, de altfel cum şi pe mine, acum, cum vreţi…
Da, am şi eu blog nu de multă vreme şi da scriu şi eu, dar învăţ şi jurnalism şi îmi pare rău că se deviază de la norme, că se pierde funcţia de informare, că se pierd, în fine, tipurile de materiale şi nu se mai distinge, e informativ sau analitic sau e doar „o scriere”. 😀
Blogul e un exerciţiu pentru cei care scriu şi e sursă de informare, care trebuie verificată şi în alte părţi, de către cititor.
Totuşi, cel mai cîştigat din toată povestea asta e bloggerul. De ce?! Hmmm :D… e simplu. În text e plasat linkul către blog şi respectiv, mii şi chiar zeci de mii de vizualizări vreo 2-3 zile consecutiv şi respectiv, o publicitate bună a blogului pentru că adresa este distribuită publicului larg. 🙂
Şi iată aşa… făceţi- vă bloguri, ca să avem toţi şi în scurt timp nu vom mai avea nevoie de jurnalism clasic. Şi ne vom informa, vom analiza şi ne vom exprima fiecare opinia şi… să creadă cine vrea!
P.S. Desigur, şi eu sunt subiectivă, dar fiecare are dreptul la opinie. Importante sunt argumentele şi faptele, restul… e „apă de ploaie”. Dar ce să facem?! Noile tendinţe…
Mass- media nu trebuie să uite că e prima forţă într-un stat (aşa ni se zice la facultate).
Iar, bloggerii, încă nu sunt recunoscuţi”oficial” şi cum a scris cineva într- un comentariu „ei nu reprezintă opinia poporului”.
Eu îmi doresc doar infomare de calitate. Atît! Şi , aş pleda pentru renunţarea la bloguri în schimbul jurnalismului de calitate! 😉
Ai dreptate !
😉
Dară autor, mii interesant, textul acesta nu are nici un comentariu, sau toate comentariile au fost cenzurate?
dragă cititor, acesta este primul comentariu! Mulţumesc pentru interes! Poate vor fi… nu e nici o cenzură. Nu a comentat nimeni 😀 Deşi, cred că ar fi comentarii interesante
😀 straniu
nu stiu 😀
Iata si comentariul specially for Sergiu si Kristina ))) Parerea mea este ca Blogurile nici intr-un caz nu trebuie confundate cu mass-media. Pentru mass-media Blogurile ar trebui sa fie o sursa de feedback si nicidecum o sursa de informare. Dar stiti cum la noi e presa moldoveneasca – permanent se plinge pe criza de evenimente. Si iata de ce tot mai des apeleaza la bloguri. Ok – te-ai informat despre un fapt,eveniment de pe un blog. Acum daca te consideri jurnalist adeverat, fii bun si verifica, completeaza si informeaza corect publicul despre acest fapt eveniment inspirat de pe un blog sau altul. Dar, avem noi oare astfel de jurnalsiti in RM? ))))
merci tare mult pentru feedback! 😉 e greu de raspuns la ultima intrebare, dar sunt intru totul de acord cu tine! 🙂