Traveling the World

Sagrada Familia

03/07/2015

Sagrada Familia, în traducere – Familia Sfântă, nu este o simplă clădire, nici măcar catedrală, e o capodoperă care nu poate fi redată nici în cuvinte, nici în imagini. Mai ales că ajunsesem acolo într-o zi cu nori și lumina nu dat tocmai bine în fotografii.

Sagrada e gigantică și este incredibil de originală. Din postarea trecută e clar că Gaudi are imaginație bogată, dar Sagrada depășește orice fantezie și vis.

De altfel, catedrala era cel mai mare vis al lui Gaudi. El și-a dedicat 40 de ani din viață pentru construcția cunoscutei capodopere. Totuși, nu a ajuns pânî la definitivarea ei. De altfel, construcția încă e în proces. Încheierea eestimată pentru 2026. Eu cred ca nu va fi vreodată finalul, pentru că așa are o magie aparte…

Sagrada Familia a pornit inițial ca visul lui Gaudi, apoi a devenit visul mai multor oameni de artă, apoi visul Barcelonei, după care visul întregii omeniri. Gaudi era sigur că creația sa va fi cunoscută în întreaga lume, iar Barcelona va fi o faimoasă atracție turistică.

WikipediaBiserica are 18 turnuri, în ordinea înălțimii reprezentând pe cei 12 apostoli, cei 4 evangheliști, Sfânta Fecioară și, cel mai înalt turn, pe Iisus Hristos. Turnul central al lui Iisus va avea montat pe el o cruce uriașă. Înălțimea totală, de 170m, este cu un metru mai mică decât a unui deal de lângă Barcelona, deoarece Gaudi considera că lucrarea sa nu trebuie să fie mai mare decât cea a lui Dumnezeu.

Biserica are 3 fațade: a Nașterii (spre est), a Gloriei (spre sud) și a Patimilor (spre vest). Fațada Nașterii – acestea celebrează nașterea lui Iisus. Este cunoscutǎ și sub denumirea de fațada Vieții sau a Bucuriei ori a Crăciunului, iar sculpturile de aici sunt inspirate din capitolele din Biblie referitoare la copilăria lui Iisus. Fațada Patimii este denumita așa dupa Patimile lui Iisus, respectiv, durerea, sacrificiul si moartea, acestea fiind reprezentate prin sculpturi dramatice pe aceasta fațada. Ca si celelalte fațade,are trei intrari, ce reprezinta mila, speranța si credința, si 4 turnuri. Fațada Gloriei – este principala fațada a Sagrada Familia si aici va fi intrarea principală în celebra biserică, atunci cand ea va fi complet terminată. Se numeste așa pentru ca sculpturile de aici simbolizează originile omului, problemele sale, drumurile pe care le va urma si scopul acestuia. Ca si celelalte fațade are trei intrari, una principală si doua laterale, dar si o galerie exterioară cu 7 coloane ce simbolizează cele 7 daruri ale Sfântului Duh.

 Biserica se construiește din donații, dar și din biletele de acces achitate de turiști.  Accesul costă 21 euro, iar dacă vrei pe acoperiș mai achiți 25 euro.

6yPpwGf 20rZ4Js 21l9KFe E4msqoA ElJPWRd  FWo4k65 HBzhmQU hnpEKP9 ICIhMY3 nKdO44P owdFnav pQuUura Q8yUecu qC3SUP4 qHBJZAg Tkmjw1B

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *