Complexul turistic medieval „Curtea Domnească” de la Lăpușna

Lăpușna este una dintre cele mai vechi așezări din Moldova, fiind menţionată pentru prima dată într-un document emis de Alexandru cel Bun, în anul 1429. Lăpușna a fost și punct vamal la răscrucea drumurilor europene și de-a lungul timpului devenise unul dintre cele mai cunoscute târguri. Aici se găsește și Curtea Domnească, care a aparținut domnitorului Alexandru Lăpușneanu și care se zice că ar fi fost reședința sa ani de zile. Acum se află în proces de reconstrucție, deși lucrările au fost stopate, din lipsă de fonduri.

În cadrul infotrip-ului #DescoperaTinutulHincesti, am mers la Lăpușna, unde am descoperit istoria Curții, a localității, dar și a vieții lui Lăpușneanu acolo.

Unde se află Lăpușna? Lăpușna este situată la 18 km Nord-Vest de Hânceşti şi la 54 km Sud-Vest de Chişinău. Vezi harta. Continuă lectura Complexul turistic medieval „Curtea Domnească” de la Lăpușna

Complexul Istorico-Cultural Manuc Bey. Trecut și prezent

Complexul Istorico-Cultural Manuc Bey a fost ani la rând o locație uitată, vandalizată și chiar distrusă, acum însă după reconstrucție și renovare lucrurile arată din ce în ce mai bine și complexul se transformă într-o adevărată „bijuterie” a ținutului Hîncești, având șanse mari să devină o atracție turistică extrem de populară în țara noastră.

până la reconstrucție. foto: unimedia.md

Cel puțin. Cert e că, Manuc Bey e o destinație ce nu trebuie evitată, ba – din contra, trebuie să devină o destinație prioritară pentru noi, cei din Moldova. Eu, personal, m-am bucurat mult că după 2 ani am avut ocazia să revin aici.

Cine a fost Manuc Bey? Numele său armenesc este Emanuel Mârzaian și s-a născut în 1769 în orașul Rusciuc (pe atunci în Imperiul Otoman, astăzi orașul Ruse din Bulgaria). El a fost negustor și diplomat armean, proprietar de han de la începutul secolului XIX. Emanuel (Manuc) Mârzaian a avut relații și la București, și la Constantinopol, și la Sankt-Petersburg. Despre viața și activitatea sa citiți aici. Manuc Bey a decedat în anul 1817, la doar un an de la procurarea Moșiei din Hîncești. Toate clădirile, cu excepția Casei Iamandi, au fost ridicate de urmașii săi. (Notă: „Bey” înseamnă „Domn”).

Cum ajungem acolo? Complexul este situat în municipiul Hîncești. Desigur că, automobilul personal e cea mai bună soluție pentru această călătorie, însă, la necesitate, se poate opta și pentru transportul de rută Chișinău-Hîncești, care circulă frecvent. Distanța este de aproximativ 30 de kilometri. Apoi, pe jos, până la destinație, ia vreo 20 de minute.

Când putem vizita și cât costă accesul? Complexul este deschis zilnic, cu excepția zilei de luni, de la ora 8.00 – la ora 17.00. Prețurile biletelor pentru excursie pornesc de la 30 de lei, iar pentru copiii de până la 7 ani – gratis. Dacă optați și pentru un ghid sau nu e alegerea proprie, cert e că, împreună cu un ghid nu doar aveți admira, dar și veți „studia” istoria într-un mod plăcut. Dacă doriți să mergeți în grupuri, e recomandat să sunați și să faceți o rezervare. Detalii, contacte și lista integrală de prețuri o găsiți aici.

O excursie completă include: Acces la Muzeului de Istorie și Etnografie din Castelului Vânătoresc, acces în curtea complexului, vizitarea subsolul Casei Iamandi și a tunelului subteran, vizitarea Palatului Princiar, fotografiere cu telefoane și aparate foto neprofesioniste, utilizarea gratuită a aplicației mobile ghid virtual „Manuc Bey”.

Ce vizităm și ce aflăm?

Palatului Princiar

Construcția Palatului Princiar a pornit aproximativ în anul 1857 și a fost finisată în 1861, sub conducerea urmașilor lui Manuc. Palatul a fost construit după proiectul arhitectului Alexandru Bernardazzi și se presupune că ar fi fost decorat pe interior în patru stiluri: armenesc, turcesc, moldovenesc și european. Se presupune chiar că podurile unor încăperi au fost pictate de pictorul Ivan Aivazovski. În 1940 întreaga moșie și castelul au devenit cazarmă militară a unei unități militare sovietice. În 1954 palatul a fost reparat capital după proiectul arhitectului general al Chișinăului, Robert Kurtz. Din 1965 clădirea a servit drept sediu pentru Colegiul de Construcție. După 1989 Palatul Princiar a fost lăsat fără supraveghere și utilitate, o perioadă în care foarte multe obiecte inclusiv uși și geamuri au fost luate, iar palatul a fost vandalizat în repetate rânduri.

Palatul Princiar este de departe clădirea din cadrul Complexului care nu atrage doar privirile, dar te convinge să mergi acolo. Palatul s-a schimbat spectaculos în ultimii ani, transformându-se dintr-o clădire distrusă într-un obiect valoros de arhitectură.

În 2015, când complexul și-a redeschis ușile, a fost deschisă doar o parte a Palatului, cealaltă fiind în reconstrucție. Între timp însă a fost și decorat, amenajat cu mobilă italiană realizată după modelul original, în baza imaginilor și documentelor găsite. Palatul impresionează prin măreție, dimensiunile camerelor, mobilă cu multe accente, decorată cu mult aur și culori tari. Oglinzile din palat sunt o adevărată curiozitate – multiplică imaginea 😀 Etajul superior s-a transformat într-o bibliotecă enormă – Biblioteca raională Antonie Plămădeală, cu peste 100 de mii de cărți. De altfel, potrivit bibliotecarilor, și vizitatorii din capitală iau cărți pentru lectură. La etajul inferior – în primul rând e rece 🙂 o odaie din Palat, care a fost descoperită recent urmează să fie reconstruită sub conceptul unui hamam/baie turcească – așa cum era și anterior, iar o altă parte din etajul inferior e din tuneluri, pereți de cărămidă și, de altfel, un loc ideal pentru o degustație de vinuri. Eu am savurat cu mare plăcere vinuri de la Vinăria Hîncești, la temperatura joasă de acolo și în acea atmosferă cu iz de istorie. Ce-i drept degustații nu se organizează, deocamdată, pentru publicul larg.

În interiorul Palatului veți putea admira dormitoarele familiei lui Manuc Bey, sala de întrevederi oficiale, sala de degustații de vinuri, biblioteca (cu podea din 7 tipuri de lemn, realizată după original). Mergeți și vedeți, iar o fotografie cu Palatul pe fundal e obligatorie 😀

Castelul Vânătoresc, Muzeul de Istorie și Etnografie din Castelul Vânătoresc

Castelul Vânătoresc este unicul din cadrul Complexului care s-a păstrat atât de bine și e în forma și imaginea sa inițială, fără intervenții. În 1975 s-a luat decizia de a transforma Castelul Vânătoresc de pe teritoriul moșiei în Muzeu de Istorie și Etnografie, deschiderea expoziției a avut loc la 24 august 1979. Astăzi în Castel este amenajat Muzeul de Istorie și Etnografie al raionului. În fiecare cameră a Muzeului, veți descoperi: „dovezi” ale războiului, ținute tradiționale de diferite tipuri, lucruri ale lui Manuc Bey, obiecte, documente și cărți ce țin de istoria Complexului și activității lui Manuc Bey, dar și, în general, ce țin de istoria ținutului Hîncești, a țării și regiunii încă din timpuri străvechi.

Casa Iamandi

Casa Iamandi sau Conacul lui Manuc se consideră a fi cea mai veche construcție din cadrul Complexului. Clădirea era pe moșie încă până la venirea lui Manuc, dar nu se cunoaște exact când a fost construită. Din această casă pornesc căile subterane prin care membrii familiei puteau evada în caz de pericole. Așa că, din Casa Iamandi până la Palatul Princiar (sau invers) puteți ajunge pe cale subterană. Nu se recomandă celor care se tem de spații închise și întuneric! J Se spune că, căile din casă se uneau cu catacombele orașului Hîncești (care existau și există), însă despre acestea nu sunt foarte multe informații și sunt necesare cercetări arheologice. În perioada puterii sovietice, conacul a găzduit biblioteca colegiului de construcție, iar în subsol era amenajată o sală cu tir. Casa Iamandi e vizavi de Palatul Princiar și în fața Casei urmează să fie reconstruit havuzul, care exista și în perioada când familia lui Manuc Bey locuia la moșie.

În trecut, în cadrul Complexului mai exista o biserică armenească, care a ars.

Vă recomand această destinație și sper mult că o să vă placă!

Precizez că, vizita a avut loc în cadrul infoturului organizat de Clusterul de Turism Hîncești, care a fost lansat la 27 mai curent și își propune să faciliteze crearea unei viziuni comune și să stimuleze cooperarea care va duce la dezvoltarea destinației turistice a raionului Hîncești în general și la dezvoltarea afacerilor din domeniu în particular, dar și să stimuleze colaborarea dintre instituțiile publice și mediul privat.

Dacă aveți întrebări, îmi puteți scrie pe Facebook și Instagram.

Riga, Latvia. Ce să vezi și să faci

Anul trecut pe vremea asta primeam vestea că am fost selectată drept bursieră în cadrul programului pentru jurnaliști – „Journalism for Future Challenges”, organizată de Media Center din cadrul Stockholm School of Economics din Riga. Bucuria a fost extreeeem de mare! Riga nu se regăsea printre dorințele mele, dar …am aplicat și am ajuns să cunosc orașul timp de 3 săptămâni (iunie, august, decembrie).

Am scris atunci, proaspăt, plină de impresii, despre ce mi-a plăcut mult în Riga. Părerea nu mi-am schimbat-o nici după a doua și nici după a treia vizită. Orașul Vechi e magnific, mirosul de mare… mai multe citiți în articol.

Așadar, vă spun ce trebuie să nu ratați când ajungeți în Riga, deși eu nu vă ofer lista completă, iar în dependență de preferințele de călător vă veți face și programul. Continuă lectura Riga, Latvia. Ce să vezi și să faci

5 orașe din Italia în care să spui tare „Viva la Vita”

Acest articol are un început parfumat, pentru că inspirația a venit de la un parfum ce îmbină parcă muntele, lacul, fructele roz, dar și frunzele cu rouă. În una dintre serile trecute am încercat noul parfum lansat de Avon „Viva la Vita”. Doar o singură atingere și m-a dus cu gândul la diminețile răcoroase petrecute în regiunea Lacului Como – unde apele întâlnesc munții, iar viața italiană inspiră – precum și acest parfum.

Așa că, dacă tot se apropie primăvară, vreme tocmai bună când să mergi în Italia și să savurezi fiecare moment, am zis să sugerez câteva destinații, în care să simți și să vrei să spui cu voce tare „Viva la Vita” (Trăiască viața!). Continuă lectura 5 orașe din Italia în care să spui tare „Viva la Vita”

Cesis – one of the most beautiful cities in Latvia

EN. Cesis is one of the most beautiful cities of Latvia and the local one say it is the oldest city from their country. You can discover the medieval castle ruins, the New Cesis Castle, The Cesis History and Art Museum, walk in the large green parks or enjoy the architecture. The local people say the streets look like in the Middle Age. You can see a lot of small buildings, with red roofs, tiny streets, wooden houses and a lot of houses that are not lived anymore.  And you should not pass by the St. John’s Curch, which was built at the end of the 13th century. It is in the center of the city, is very old and looks impressive. 

The distance from Riga to Cesis is 88 km, about 1 hour and 40 minutes. Latvian pronunciation of Cesis – „tse.sis”. 

You can also read about Jurmala and follow me on instagram 🙂


RO. Cesis este un oraș micuț, drăguț, considerat drept unul dintre cele mai vechi și frumoase orașe din Letonia. Am ajuns acolo în prima zi a lunii iulie 2016, când fiind la Școala pentru jurnaliști din Riga ne-au spus că mergem la un festival deosebit ce promova democrația și libertatea presei. Călătoria de la Riga până la Cesis, cu autocarul, e de aproximativ 1 40 h, adică 88 km.

Noi am mers direct în parcul de lângă Castelul Cesis – Parcul Castelului Cesis

Ruinele Castelului Cesis sunt considerate drept adevărate amprente ale istoriei, dar și catalogate în topul celor mai impresionante ruine din țările baltice. Acest castel are o istorie destul de interesantă și a jucat un rol important în trecut, acum însă poate fi admirat ca o dovadă a ceea ce a fost, dar și ca un exemplu de construcție din secolul 13.

Noul Castel din Cesis. atunci când te vei porni în Cesis, vei afla că unul dintre principalele locuri pe care trebuie să le vizitezi e Noul Castel, mai ales dacă l-ai văzut pe cel vechi – Castelul Cesis. Din păcate, eu nu am ajuns, pentru că am avut program exact și doar o oră la dispoziție, timp în care am mers pe străzile orașului ca să-l descopăr. Poate va fi și o dată viitoare… 🙂 În incinta acestui Castel se află și Muzeul de Istorie din Cesis.

Din parc am mers pe străduțele orașului ca să admir arhitectura și să simt pulsul acestui orășel, care dă impresia de oraș liniștit, chiar foarte liniștit. Am pornit pe o stradă unde am găsit câțiva pereți de granit negru dedicat victimelor din perioada ocupației sovietice. Un loc destul de sumbru, dar – parte din istorie.

The Oldest city of Latvia #censis #latvia #travelgirl

A photo posted by Cris (@cristina_gurez) on

Apoi, mi-am continuat calea pe străzile mici, cu mașini mai mult parcate decât în mișcare și oameni rari, și unde domină liniște, chiar monotonie – aș zice.

Desigur că, nu poți evita și nu ai cum să nu vezi St. John Church (Biserica Sf. Ion) – cea mai înaltă și vizibilă clădire din centrul vechi al orașului. Biserica e deschisă în fiecare zi. Fotografii să faci înăuntru nu se permite 🙂 Poți urca pe turnul cel mai înalt al bisericii pentru a vedea orașul de sus. Costă 2 euro. Marea mi-a fost mirarea să văd într-un vas cu monede diferite și monede de-ale noastre 🙂 E dovada că au mai ajuns moldoveni acolo, deci nu am fost prima 😀 

La vreo sută de metri, mai jos de biserică, ajungi în piața centrală a orașului. Acolo sunt câteva terase drăguțe și multe flori. Da, în sfârșit am zărit localnici!

🏡🌳💜

A photo posted by Cris (@cristina_gurez) on

Apoi, am continuat să merg pe străzi adiacente. Am văzut multe case de lemn, colorate și cu lacăte mari, cu geamuri sparte, semn că nimeni nu mai locuiește demult acolo…

Cam atât am reușit să descopăr într-o oră jumătate, restul alte câteva ore le-am petrecut la discuții și activități în cadrul școlii.

Acolo am mâncat și cel mai bun Creme Brulee 🙂 

#crembrulee #bestever #dessert #loveit #travel #censis #latvia

A photo posted by Cris (@cristina_gurez) on

Anterior, am scris și despre Iurmala din Letonia, iar despre Riga voi mai veni cu niște postări mai ample, așa ca după 3 săptămâni petrecute acolo. 

Mă poți urmări și îmi poți scrie pe Instagram și Facebook.