Termenul de restituire a plăților pentru serviciile de turism contractate până la data de 17 martie 2020 a fost extins până pe 30 septembrie 2022.
Proiectul de lege privind unele măsuri suplimentare de susținere a călătorilor și a agenților economici din industria turismului pentru atenuarea efectelor negative generate de situația epidemiologică (COVID-19) a fost votat în cea de-a doua lectură, finală, de către 72 de deputați, în ședința Parlamentului din 24 martie 2022.
Astfel, prin derogare de la prevederile Codului civil și ale Legii privind protecția consumatorilor, dacă călătorul are dreptul la restituirea plăților efectuate ca urmare a rezoluțiunii contractului, organizatorul este obligat să restituie plățile respective nu mai târziu de data de 30 septembrie 2022.
Ca urmare a adoptării legii, agențiile de turism și operatorii locali vor obține timp suplimentar pentru depășirea problemelor financiare cauzate de criză și pentru onorarea obligațiunilor față de clienți.
Totodată, cererile de chemare în judecată prin care se solicită restituirea plăților efectuate ca urmare a rezoluțiunii contractelor privind pachetele de servicii de călătorie încheiate până la data de 17 martie 2020, precum și cele depuse între 31 decembrie 2021 și data intrării în vigoare a legii se examinează în continuare.
E de menționat că, datele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din Moldova arată că datoriile agențiilor turistice și operatorilor de turism naționali se estimează la cca 1,1 milion de euro față de turiștii din Republica Moldova. Acestea constituie datoriile a peste 300 de agenți economici locali, primordial din sectorul entităților mici, acumulate față de peste 4.000 de călători.