Traveling the World

În piscină 28 de grade, iar în aer 13. Despre experiența de la Königliche Kristall Therme in Schwangau

15/07/2019

Toată călătoria în Bavaria a fost cu momente frumoase, cu locuri deosebite și experiențe faine? una dintre ele, care, de altfel, a fost o premieră pentru mine, a fost acest loc – Thermele Regale din Schwangau, construite în stil regal. Eu nu am mai fost vreodată la terme și, cu atât mai mult, experiența a fost și mai frumoasă grație locației „de poveste”.

Și acolo, stai în apă caldă de 28 de grade, în timp ce afară sunt vreo 13 grade și ai în fața munții cu zăpadă, câmpiile verzi, dar și impresionantele castele – Neuschwanstein – pe de o parte, și Hohenschwangau – pe de alta❤? aici fotografiile nu sunt dovadă, căci nu prea reușești să prinzi tot cu camera telefonului, dar… cât de tare e asta?!?

Termele Regale sunt localizate în Schwangau, orașul situat la 15 minute cu autobuzul sau mașina de Fussen (despre care am scris aici în detalii).

Potrivit paginii web oficiale, Regele Ludwig al II-lea a ales cea mai frumoasă zonă a landului bavarez pentru castelul său Neuschwanstein. Și tot acolo în apropiere a fost construită această zonă de SPA/terme/băi, ce păstrează ambianța regală. Designul este preluat de la castelele regelui Ludwig, fiind creată o baie termală modernă. Cincisprezece tone de pietre prețioase și semiprețioase decorează peisajul spa și saună. Din fiecare zonă a bazinelor se vede Castelul Neuschwanstein, iar din unele se vede și cel de la „polul opus” – Hohenscwhangau, care a fost construit de tatăl lui Ludwig. Și chiar în spatele spa-ului se află Forggensee, al patrulea cel mai mare lac din Allgäu.

La Königliche Kristall Therme sunt 7 piscine în interior și exterior, cu temperatura apei diferită – până la 32 grade, și cu salinitatea – 2,5%, 5%, 12 și 24%. ?? Cea mai inedită și distractivă a fost „baia” în piscina cu salinitatea 24%? Intri în apă și te aruncă în aer? adică deasupra)) m-am chinuit să mă țin vreo 5 minute și am renunțat ?trebuie forță și rezistență ?

În saune și dușuri se intră totalmente goi 🙂 asta ca să știți. Și fotografiile nu se permit, cel puțin asta arată indicatoarele de pe pereți, dar… ) Și, da, am fost după orele 16, erau destul de aglomerat, însă piscine sunt multe, așa că poți alege unde te vei simți cel mai bine.

Pachetele sunt de 2 ore, 4 ore și ziua întreagă. În dependență de durată și serviciile alese, prețurile variază. De exemplu, 2 ore la therme costă 14 euro pentru adult, 4 ore – 21 euro, iar toată ziua – 27 de euro. Pentru cei de 6-15 ani prețul e în jumătate. Pentru copiii sub 6 ani e gratis, doar o zi întreagă, atunci e 2 euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *