Ce ziceți de un tur prin Chișinău cu troleibuzul, în cadrul căruia să descoperiți principalele obiective turistice?!
„Experience Chisinau by troleibus” (Experimentează Chișinăul cu troleibuzul) este un proiect ce urmează să fie lansat în vara acestui an. În acest sens Asociația Națională pentru Turism Receptor și Moldova Tourist Information Center vor semna un acord de parteneriat cu Regia Transport Electric Chișinău. Proiectul va fi susținut de partenerii strategici de dezvoltare.
Potrivit proiectului, ce a fost prezentat ieri la ședința operativă a Primăriei capitalei, urmează să fie create 2 itinerare turistice, care vor include vizitarea atracțiilor turistice din oraș cu un troleibuz special destinat pentru această activitate, testarea traseelor cu specialiști și ghizi-voluntari de la Centrul de Informare pentru turiști, elaborarea unui program de weekend pentru aceste tururi, ce vor fi promovate în cadrul Centrului de Informare pentru Turiști, la partenerii acestuia (hoteluri, restaurante, gări, aeroport), dar și pe rețelele de socializare. Pe aceste trasee, turiștii vor putea afla informații interesante despre atracții turistice din oraș, precum: parcurile centrale, monumentele istorice și culturale etc., dar și vinăriile din apropierea orașului.
Tururile vor fi gratuite și vor fi organizate, începând cu luna iulie, în zilele de sâmbătă și duminică, cu punct de pornire din Centrul capitalei cu un tur pietonal, apoi cu troleibuzul de la Sala cu Orgă și vor fi efectuate de ghizi voluntari, pregătiți în cadrul Centrului de Informare pentru Turiști. Durata unui tur va fi între 1h30 și 2h30.
De menționat că, „Experience Chisinau by troleibus” este una dintre activitățile ce completează activitățile din proiectul ANTRIM „Promovarea Chișinăului ca destinație turistică”, finanțat prin Bugetul Civil al Primăriei Municipiul Chișinău.
După publicarea acestei informații pe pagina de Facebook a Primăriei, am văzut că au apărut câteva comentarii în privința faptului că tururile sunt gratuite. Astfel, există propuneri ca tururile pentru turiști să nu fie gratuite, să fie vorba măcar de o taxă simbolică, or turiștii sunt dispuși să achite pentru așa ceva. Potrivit reprezentantului ANTRIM, în perioada-pilot călătoria va fi gratuită, ulterior va fi stabilit un preț rezonabil pentru fiecare tur.
Voi ce părere aveți: gratis sau cu taxă?!