În weekend am fost la Odesa. A treia oară, pentru 2 zile. Prima dată am fost la mijloc de decembrie (2015), a doua oară – la final de octombrie (2017) și a treia oară – acum, la mijloc de noiembrie (2018). Așa s-a întâmplat că nu am fost niciodată în perioada caldă a anului, ce-i drept e recuperabil 😀 Și dacă vara sunt o grămadă de motive pentru a merge la Odesa, toamna-iarna, când e frig – tot. Și sunt suficiente avantaje 🙂 pentru o escapadă mai plăcută, în pofida faptului că ar putea fi frig sau chiar ger, ninsori 🙂
Deci, iată minim 7 motive pentru care-ți recomand să mergi la Odesa în perioada rece a anului:
– foarte puțin timp petrecut în vamă, fluxul de mașini e mic (și la plecare, și la întoarcere am stat cam 20 de minute, poate chiar mai puțin). Anul trecut am stat vreo oră 🙂
– mai multe locuri de cazare disponibile (în perioada caldă, foarte mulți merg la mare, așa că locurile de cazare sunt foarte solicitate și prețurile, desigur, sunt altele).
– turiști mai puțini, mai puțin înghesuială, peste tot 🙂 (de exemplu, pe Deribasovka puteai merge liber și chiar am făcut fotografii fără mare efort de a mă feri de cineva :). Pe când, în decembrie, înainte de sărbători, când am fost, strada era plină de turiști).
– plimbări mai scurte (bun, eu aș pune asta la minusuri, mie îmi place să merg pe jos ca să descopăr orașele și atmosfera, dar unora – nu, așa că pentru ei ar fi un plus. Îngheți repede și repede mergi la călduț :)).
– șederi mai lungi în localuri, la mese, deci ocazia de a savura din mai multe tipuri de bucate și băuturi locale – una rece, alta caldă, și tot așa… 🙂
– shopping pentru sezonul rece, clar că asta e binevenit și-n sezonul cald 🙂 Dar dintr-un weekend la Odessa, mai ales când e frig, poți dedica ore bune pentru înnoirea garderobei.
– ocazia de a vizita muzee, de a merge la operă, de a descoperi diverse obiective culturale. Când e cald, vrei mai mult la plajă, mare, la terase, în aer liber, pe frig – preferi spațiile călduțe, așa că e ocazia bună de a vizita un muzeu – la Odesa sunt destule 🙂 sau să mergi la un spectacol de operă.
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care recomand Odesa și pe frig, pe ploaie, zăpadă, dar, desigur, că orașul acesta e frumos în orice anotimp și o călătorie încolo (ca și oriunde în altă parte 🙂 ) e binevenită oricând.
Dacă doriți să aflați mai multe despre Odesa, anterior am scris despre – Curiozități, Ce să faci și să vezi, 5 localuri din centrul orașului unde poți mânca bine!