Traveling the World

Modena, Italy. Curiozități și lucruri de făcut

20/09/2018

Modena este un cochet oraș din regiunea Emilia-Romagna a Italiei, la 35 de minute (cu trenul) distanță de Parma – pentru că anume așa am ajuns la începutul lunii mai acolo, Parma – unicul oraș italian inclus în Patrimoniul UNESCO pentru gastronomie, fiind destinația noastră de bază.

Modena are o populație de aproximativ 175 mii locuitori și se bucură și de prezența turiștilor, deși, am remarcat că, nu la fel de mult precum alte orașe arhicunoscute, dar asta nu e rău… pentru turiști 😀 Centrul istoric al orașului e situat la vreo 15 minute pe jos de gara feroviară.

Sunt câteva lucruri, pe care, turist fiind, ar fi bine să le faci, când ajungi acolo. Așadar:

Plimbă-te pe străzile pavate, vechi, înguste, cu clădiri pitice și colorate. Da, știu ați mai auzit asta, dar vorbim de Italia, care e toată clădiri, culori, istorie, mâncare 🙂 și e superbă. Modena, din acest punct de vedere – al clădirilor și arhitecturii, are un farmec aparte. Câteva străzi mai departe de „inima” orașului, veți putea savura în liniște peisajele, atmosfera și viața de acolo.


Vizitează Piazza Grande. Este principala piață a Modenei, situată în centrul istoric. Până în secolul 17 a fost numită Piazza del Duomo. Aici, de fapt, sunt mai toate obiectivele turistice culturale importante, pe care urmează să le descoperi, dar și cafenele, piețe locale.


Vizitează Domul. Domul din Modena este prima biserică a orașului și a Arhidiocezei de Modena-Nonantola. Capodoperă în stil roman, Catedrala a fost ridicată de către arhitectul Lanfranco pe locul mormântului Sfântului Geminiano, patronul orașului Modena, unde din secolul al V-lea deja fuseseră construite și, apoi, distruse două biserici. În cripta Domului se află relicvele sfântului într-o urnă simplă din secolul al IV-lea, acoperită cu o lespede de piatră. Sarcofagul, protejat într-o teacă de cristal, este descoperit în fiecare an cu ocazia sărbătorii Sfântului însuși (31 ianuarie).


Urcă pe Torre (turnul) della Ghirlandina sau Torre Civica. Este alături de Dom/catedrală. Are înălțimea de 89 de metri și e turnul-simbol al Modenei. Aflându-te sus, după ce urci câteva zeci de scări, vei avea parte o superbă imagine peste orașul cu acoperișuri roșii. Accesul e 3 euro, iar pentru o vizită extinsă – 6 euro. Copiii până la 6 ani – gratis.

De menționat că, Domul, Torre Cívica și Piazza Grande au fost înscrise în anul 1997 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

 


Savurează un gelato pe stradă – în piață, sau un cappuccino la o terasă cu vedere. Spre exemplu, la Caffe Concerto.


Ia prânzul ca un locuitor al Modenei. Asta a fost descoperirea și stranietatea cea mai mare 🙂 Căutând un restaurant în centrul orașului – așa și nu l-am găsit, decât doar ceva cu gustări sau brunch-uri. Astfel, am aflat că, acolo, la prânz se merge pe varianta de „all inclusive”. Spre exemplu, într-un local achiți taxa fixă de 17 euro și consumi tot ce vrei și cât vrei din ceea ce îți este pus la dispoziție. Iar seara aceste localuri devin restaurante, drept că nu am mai prins cina acolo, pentru că revenisem în Parma.

Practica unui astfel de prânz nu m-a încântat 🙂 dar e o experiență! Din câte am înțeles, am mai citit, sunt restaurante „obișnuite”, dar, bine, acolo, în apropiere nu erau, căci am căutat. Ori trebuie să știi unde anume sunt ori, cel puțin, să ai timp și răbdare ca să le găsești 🙂

 

Vizitează Mercato (piața) Albinelli. E o piață la câțiva pași de Piaza Grande, unde poți cumpăra autentice produse locale: vin Lambrusco, ulei de măsline, cărnuri, brânzeturi, fructe și legume și tot felul de chestii delicioase și nu doar. Drept că, e mare îmbulzeală 🙂 

Vizitează Muzeul Enzo Ferrari sau Casa Enzo Ferrari. E la aproximativ 15 minute cu trenul de la gara centrală a Modenei. Se zice că toți cei pasionați de motoare, care sunt în apropiere, nu trebuie să rateze această locație. Deschis în 2012, dedicat vieţii şi muncii fondatorului Ferrari, muzeul are la dispoziţie 5400 de metri pătraţi. Este compus din două corpuri separate, o clădire veche, din secolul 19, în care s-a născut Enzo Ferrari şi o altă construcţie modernă. În interiorul muzeului se regăsesc piese legendare de colecţie ale binecunoscutului producător auto italian. Biletele de acces costă între 5 și 26 de euro, excursiile se fac zilnic de la 9.30 la 18.00.

De altfel, Modena este cunoscut și sub titlul de „capitala motoarelor”, grație asocierii cu diferite companii producătoare de mașini: Ferrari, Lamborghini și Maserati.

De menționat că, la Modena s-a născut și a trăit celebrul tenor italian Luciano Pavarotti. Cred că ați auzit de el sau poate chiar vă place vocea lui.

 

La muzeul cu mașini nu am ajuns, dar am mers la pas timp de câteva ore prin Modena, suficient încât să îmi dau seama că, după vreo 15 orașe vizitate în nordul Italiei, acest oraș nu a fost ceva „wow”, pentru că am regăsit imaginea altor orașe, am regăsit cultura și stilul de viață al italienilor. Și Modena nici nu a fost vreodată pe lista mea de dorințe-destinații, a fost o decizie spontană, din motiv că e aproape de Parma. Însă, m-am convins, încă o dată, cât de frumoasă e Italia și cât de bine știu italienii să păstreze trecutul și istoria lor și, mai ales, să o împărtășească lumii întregi. Ce bine ar fi să avem și noi anume această calitate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *