2017 a fost un bun, dar complicat, haotic, fără multă organizare și fără planuri pe termen lung… pentru că așa au stat lucrurile 🙂 însă am avut realizări și evenimente frumoase.
Am călătorit, cum altfel să treacă anul?! Prima parte a anului a fost mai pasivă, însă am recuperat din plin apoi, cu destinații „vechi”, dar și cu destinații noi, surprinzătoare. În luna aprilie am revenit la Iași, iar în mai am avut parte de două zile faine prin Ținutul Hâncești, cu ocazia lansării Clusterului de Turism Hâncești: Complexul Manuc Bey, Curtea Domnească de la Lăpușna, Muzeul de la Ciuciuleni și multe locuri frumoase, delicii și activități plăcute.
La început de iunie am ajuns, pentru prima dată, la Castelul Mimi.
Chiar în prima zi de iulie am mers pe plajele din Belek, Turcia. A fost o vacanță de-a dreptul relaxantă, fără pretenții de turism activ, pentru că măcar o dată la ceva timp e bine să lenevești din plin și să te bucuri de mare și soare 🙂
Finalul lui august și începutul de septembrie m-a prins, din nou, în Italia, în regiunea Lacului Garda, doar că în alte orașe. Am revenit la Verona, dar și am descoperit cu mare entuziasm Desenzano del Garda, Sirmione și Gardone Riviera. Au fost 4 zile foarte foarte active 🙂
De Halloween, pe final de octombrie, am revenit la Odessa, Ucraina, după doi ani. Orașul acesta are farmecul său aparte, mi-a plăcut și de această dată și e o bună destinație de weekend.
Totuși, finalul de an mi-a adus cea mai deosebită și așteptată destinație, una absolut nouă, care nici nu se afla pe lista dorințelor pentru perioada apropiată – Mauritius. Au fost 10 zile superbe, interesante, fierbinți… ce se vor regăsi în următoarele mele postări 🙂 Așadar, Mauritius devine a 17-a țară pe care am vizitat-o, în 2017… :)! Nu am răbdare să aflu ce îmi va aduce cifra 18 😀 Tare sper că se va întâmpla în 2018 😀
Și dacă să las călătoriile, atunci… o nepoțică a marcat primul an de viață și una a venit pe lume. Și da, mai am un nepoțel, deja mare, așa că sunt o mătușă fericită și împlinită 🙂 Și am devenit nană pentru a doua oară.
O realizare personală importantă e faptul că am început să șofez, permisul îl aveam de câțiva ani, dar își aștepta rândul… Acum nu mai am frică de volan, mașini, drumuri și e bine 🙂 Încerc și tind să fiu acel șofer care conduce atent, respectă regulile și sper mereu să fie așa.
Despre pasiunea pentru călătorii și dulciuri am vorbit și pozat pentru revista Shopping Moldova în luna mai, iar în luna decembrie pentru stiripozitive.com – am vorbit despre 10 lecții pe care le-am învățat până la 25 de ani. Adevărul e că ele sunt mai multe, iar multe încă urmează 🙂 Desigur, am participat la evenimentele dedicate modei autohtone, am scris despre frumusețe și produse cosmetice, m-am bucurat de momentele petrecute cu oamenii dragi și am cam trecut la shoppingul on-line și, desigur, cel peste hotare. Idee nu am ce se găsește în magazinele din Chișinău 🙂
Restanțe? Nu, nu am! 😀 Pentru că dacă și nu am făcut ceva a fost pentru că nu mi-am dorit acel lucru.
Și sunt sigură că 2018 va fi un an superb și vă doresc așa să fie!
Puteți vedea și retrospectivele anilor 2013, 2014, 2015 și 2016.