Lăpușna este una dintre cele mai vechi așezări din Moldova, fiind menţionată pentru prima dată într-un document emis de Alexandru cel Bun, în anul 1429. Lăpușna a fost și punct vamal la răscrucea drumurilor europene și de-a lungul timpului devenise unul dintre cele mai cunoscute târguri. Aici se găsește și Curtea Domnească, care a aparținut domnitorului Alexandru Lăpușneanu și care se zice că ar fi fost reședința sa ani de zile. Acum se află în proces de reconstrucție, deși lucrările au fost stopate, din lipsă de fonduri.
În cadrul infotrip-ului #DescoperaTinutulHincesti, am mers la Lăpușna, unde am descoperit istoria Curții, a localității, dar și a vieții lui Lăpușneanu acolo.
Unde se află Lăpușna? Lăpușna este situată la 18 km Nord-Vest de Hânceşti şi la 54 km Sud-Vest de Chişinău. Vezi harta.
Cine a fost Lăpușneanu? Alexandru Lăpușneanu a fost un domn al Moldovei care a domnit între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568. Figura sa a fost popularizată de scriitorul Costache Negruzzi, care l-a imortalizat în nuvela Alexandru Lăpușneanu, atribuindu-i celebrele fraze „De mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu…” și „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…”. Lăpușneanu a păstrat relații comerciale bune cu Transilvania unde avea cetatea Ciceu. Din Veneția veneau pictori pentru zugrăvirea mănăstirilor sale: Slatina și Pângărați. Cu banii săi a împodobit bisericile de la Muntele Athos și cea ortodox-românească din Liovul Poloniei. Călugărul cronicar Eftimie, preamărește domnia lui Lăpușneanu. Aceste binefaceri veneau ca urmare a pocăinței lui, după multele păcate săvârșite. A doua domnie a lui Lăpușneanu este povestită în nuvela omonimă a lui Costache Negruzzi. Tot el a mutat capitala țării la Iași, potrivit wikipedia.org.
Scurt istoric. Despre Curtea Domnească a lui Lăpușneanu se știe că ar fi existat anume în zona Lăpușnei, însă nu se știe locul exact. După lungi cercetări ale istoricilor și arheologilor s-a ajuns la concluzia că, acea Curte de acum aproape 500 de ani s-ar fi aflat anume în locul unde se construiește astăzi complexul Curtea Domnească. Aceasta ar fi fost utilizată începând cu sfârșitul secolului XV și până la mijlocul secolului XVI.
Situația actuală – în proces de reconstrucție, dar fără bani. În august 2014 s-a pus prima piatră de temelie a complexului turistic medieval „Curtea Domnească”, grație unor fonduri europene. Valoarea proiectului de reabilitare a Curţii medievale Lăpuşna a fost de 700 de mii de euro. 89 la sută din această sumă – alocată de Uniunea Europeană prin programul de cooperare transfrontalieră România -Ucraina-Moldova, iar 11% – contribuţie locală. Astfel, complexul a fost ridicat din temelie până la acoperiș, însă lucrările de reconstrucție au fost stopate din lipsă de bani, iar autoritățile locale au lansat un apel și speră că se vor găsi donatori și proiecte ce vor contribui financiar la implementarea proiectului și cât mai curând Curtea va putea fi deschisă publicului larg din țară și de peste hotare – fapt care ar putea transforma Lăpușna într-un punct de atracție turistică, dar și reda faima de altădată a ținutului.
Arhitectura. În arhitectura complexului turistic „Curtea domnească” de la Lăpuşna, aspectul exterior medieval a fost influenţat de „Casa Domnească de la Slatina” (jud. Suceava, România), ctitorită de Alexandru Lăpuşneanu. Aceasta s-a păstrat integral, cu arhitectura în spiritul timpului său și de acolo provine decorul plastic sobru al clădirii, rezumat la paramentul neted al pereţilor tencuiţi și cu ferestre simple.
Beciul. Este unica parte a Curții care s-a păstrat intactă până în prezent. Acesta este enorm și acolo e foarte frig. Până la demararea lucrărilor de reconstrucție a complexului, beciul a fost plin cu pământ. Istoric vorbind, beciul era de fapt o cale subterană spre sat și invers, iar în caz de război sau invazie, catacombele serveau locuitorilor ca loc de refugiu. Anume în beci am avut parte de o degustație de vin de Lăpușna și anume asta se planifică pentru viitor – să fie organizate degustații de vin pentru turiști în beciul în care s-ar fi păstrat vinurile lui Lăpușneanu.
Cum va arăta? „Curtea Domnească” a fost proiectată pentru Lăpușna de arhitectul Nicolae Petrov, ținându-se cont de descoperirile arheologice și descrierile contemporanilor.
Conform proiectului demarat, Complexul turistic Curtea Domnească Lăpușna va însuma funcțiuni muzeistice, culturale, minihotel cu restaurant. Beciul va fi utilizat pentru degustare a vinului și în calitate de sală mică a restaurantului, sală de expoziții, dar și cu alte destinații. Primul etaj va consta într-un restaurant/sală de ceremonii, iar la etajul superior (mansardă) va fi un hotel mic, de 10 locuri, astfel încât turiștii vor putea să se cazeze chiar în Curtea „medievală” și să se trezească cu o vedere panoramică asupra Lăpușnei. Curtea va fi înconjurară cu o incintă de piatră, intrarea pe teritoriul fiind evidențiată printr-o poartă cu două canaturi, așa cum ar fi arătat în perioada medievală.
Autoritățile locale doresc să fie identificate surse financiare pentru definitivarea proiectului și ca ziua inaugurării Curții Domnești Lăpușna să fie cât mai curând. Potrivit lor, foarte mulți localnici nu cunosc istoria bogată a fostului târg și Complexul ar fi o bună cale de a transmite istoria și viitoarelor generații. Localnicii mai cred că Lăpușneanu nu ar fi fost atât de rău precum spune istoria și se mândresc de faptul că Lăpușna de astăzi se asociază cu asemenea nume și evenimente istorice. Ba mai mult, lăpușnenii se mândresc și cu faptul că Lăpușna este primul sat din Republica Moldova care și-a dorit să aibă stemă, drapel și imn.
În cadrul infotrip-ului am descoperit și Complexul Istorico-Arhitectural Manuc Bey.