Timpul trece și trece. Iar cînd ne depărtăm de casă și părinți, uităm să mai fim copii și rare sînt acele momente cînd ne simțim astfel, neajutorați, fericiți și lipsiți de griji.
Și, totuși, sînt unele locuri și momente unde chiar uiți de toate, te distrezi, rîzi din plin și te simți superbine.
În vacanța mea din Italia, despre care am mai scris și alte lucruri, am avut parte de o zi de distracții- distracții copilărești adaptate pentru maturi. Extraordinar a fost.
Am urcat în autobuzul colorat și am coborît la -> Gardaland– un fel de Disneyland, local și italian.
Acolo frumusețeeeeeeeeeeeeee! Ca-n poveste!
Totul viu colorat. Peste tot oameni deghizați în personaje de poveste, trenulețe, copaci care se mișcă și vorbesc, circ, fanfară și încă atîtea. Trebuie de scris direct de pe loc, că altfel se uită. 😀
Am avut parte de multe aventuri. Și printre toate, cea mai memorabilă și cea mai cu adrenalină a fost „Fuga pînă în Atlantida”. Ce emoții!!! 😀 și ce senzații!
Acolo chiar am uitat de tot și acolo am fost copii copii! Și mai vreau exact așa și chiar mai bine!
Vă doresc tuturor să puteți întotdeaună să găsiți copilul din voi și să îl faceți fericit! 😉